Confidenţialitate


Alexandru Rafila: Vom începe un studiu național şi vom testa 30.000 de persoane


Alexandru Rafila: Vom începe un studiu național şi vom testa 30.000 de persoane

Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM) a declarat pentru Mediafax că autoritățile vor demara un studiu național, în cadul căruia vor fi testate 30.000 de persoane pentru COVID-19.

Profesorul Alexandru Rafila a subliniat că autorităţile trebuie să comunice unitar în astfel de situaţii şi că rolul acestora este să linistească polulaţia, nu să o panicheze. Acesta a vorbit și despre mituri legate de această epidemie.

„Primul lucru pe care l-am învăţat este că trebuie să fim precauţi când facem declaraţii. Mai ales dacă suntem perosane care au impact asupra publicului, să nu facem predicții, să dăm sentinţe pentru că vorbim despre o boală pe care nu o cunoaştem. Astfel generăm aversiune şi lipsă de încredere.

Rolul nostru este invers, adică să oferim informaţii credibile şi care să se dovedească, în timp, adevărate. S-au schimbat anumite lucruri, inclusiv evoluţia recomandărilor. (…) Am ajuns să considerăm că dacă toată lumea ar purta masca, virusul ar dispărea. Să ne aducem aminte de teama răspândirii virusului prin intermediul obiectelor venite din China sau Italia”, a spus profesorul Rafila.

Medicul a subliniat că s-au făcut demersurile necesare, împreună cu specialişti de de la OMS, pentru a începe testarea populaţiei.

„Studiul se va face începând cu luna iunie. Am discutat cu experţi de la OMS şi Centrul European de control al bolilor. Metodologia este cea recomandată de ei. Vom face un studiu cross secţional, în care alegem un eşantion semnificativ la nivel național şi regional. Va include circa 30.000 de persoane din toată țara, pe 9 grupe de vârstă, pe intervale de câte 10 ani. Un eşantion dintr-un judeţ mediu din România, care are 450 de mii de locuitori, va trebui să înroleze circa 700 de pacienţi din aceste grupe de vârstă”, a mai spus specialistul.

Alexandru Rafila a subliniat că, în ciuda relaxării anumitor reguli de către autorităţi, populaţia trebuie fie responsabilă şi să respecte în continuare norme de protecţie, pentru ca epidemia să fie oprită.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează