Confidenţialitate


Alexandr Lukaşenko acuză SUA că dirijează protestele antiguvernamentale din Belarus


Alexandr Lukaşenko acuză SUA că dirijează protestele antiguvernamentale din Belarus

Preşedintele Belarusului Alexandr Lukaşenko a acuzat vineri, pentru prima dată, Statele Unite că dirijează protestele antiguvernamentale din ţara sa şi, de asemenea, Uniunea Europeană că ar fi intrat în acest joc al SUA, transmit agenţiile EFE şi AFP.

”Statele Unite planifică şi dirijează toate acestea şi europenii le urmează jocul. (Europenii – n.red.) fac ceea ce le spun (americanii – n.red.)”, a afirmat Lukaşenko în timpul unei întâlniri cu lucrătorii de la combinatul agricol Dzerjinski.

Potrivit lui Lukaşenko, în Polonia, la Varşovia, a fost creat un ”centru special” şi ”nu este întâmplător” că tancurile avansează şi avioanele zboară în apropierea frontierelor Belarusului. ”Ei ne-au regizat această dezordine. Şi Rusia se teme că ne-ar putea pierde. Aşa cum vedem acum, Occidentul a decis să ne folosească într-un fel sau altul împotriva Rusiei”, a mai spus preşedintele reales duminica trecută cu 80% din voturi în urma unui scrutin contestat de opoziţie şi urmat de manifestaţii.

Conform planului despre care vorbeşte Lukaşenko, puterile occidentale ar dori crearea unui ”coridor de la Marea Baltică la Marea Neagră, un coridor sanitar” pentru a izola Rusia şi din care să facă parte cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), Ucraina şi Belarus, ţară care este ”ultima redută”.

El a promis că va soluţiona în ”zilele următoare” criza ce a urmat alegerilor din 9 august. ”Situaţia în ţară este foarte politizată, dar nu trebuie să considerăm că este catastrofică. Aceasta este problema mea şi trebuie să o rezolv. Şi o voi face. Credeţi-mă, în zilele următoare o vom soluţiona”, a promis Lukaşenko.

Cât despre apelul de convocare a unor noi alegeri prezidenţiale şi de a dialoga cu opoziţia, el a insistat că este ”imposibil de falsificat 80% din voturi” şi că doar cu muncitorii doreşte să dialogheze.

În timpul campaniei electorale, Lukaşenko a acuzat Rusia că sprijină candidaţii opoziţiei şi planurile de destabilizare a Belarusului, dar, după declanşarea protestelor de stradă, el şi-a redirecţionat atacurile către state europene, precum Polonia sau Republica Cehă.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a fost în luna februarie responsabilul american cu rangul cel mai înalt care a efectuat o vizită în Belarus, în urma acelei vizite Belarusul primind două transporturi de petrol livrate pe cale maritimă pentru a compensa cantităţile care nu au mai fost livrate de Rusia.

Deşi în primele zile ale protestelor Pompeo a păstrat tăcerea, el şi-a exprimat apoi sprijinul pentru cererile opoziţiei belaruse privind încetarea reprimării manifestaţiilor, convocarea de noi alegeri şi eliberarea protestatarilor arestaţi.

În ce priveşte sancţiunile Uniunii Europene, ministrul belarus de externe Vladimir Makei a declarat vineri că acestea nu pot fi văzute altfel decât nişte ”sancţiuni inamicale”. ”Şi nu le putem lăsa fără răspuns”, a adăugat el.

Pe de altă parte, procuratura din Belarus, care joi a iniţiat o anchetă penală împotriva ”consiliului de coordonare” al opoziţiei, a avertizat cu privire la participarea la manifestaţii neautorizate, cu două zile înaintea unui alt marş masiv pe care opoziţia doreşte să-l desfăşoare duminică la Minsk, în urma unui protest similar desfăşurat duminica trecută şi la care au participat circa 200.000 de persoane.

În acest timp, lidera opoziţiei belaruse refugiată în Lituania, Svetlana Tihanovskaia, a declarat vineri că poporul belarus ”nu va accepta niciodată leadership-ul actual”.


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează