Confidenţialitate


Alertă de călătorie Spania: temperaturi de peste 40 de grade și incendii de vegetație


Alertă de călătorie Spania: temperaturi de peste 40 de grade și incendii de vegetație

Mare atenție dacă mergeți în vacanță în Spania în aceste zile.

Autorităţile din peninsula iberică au emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru regiunea Andaluzia – Córdoba, Jaén, Huelva, Sevilla – unde vor fi înregistrate peste 40 de grade Celsius.

Temperaturile caniculare sunt cauza incendiilor de pădure care acum amenință  și un parc natural.

Peste o sută de pompieri, ajutaţi de şapte avioane cu apă şi întăriri de la o bază militară locală, au luptat cu flăcările la Punta Camarinal, în provincia Cadiz. Salvatorii au încercat astfel să izoleze focul care amenință celebrul Parc natural al strâmtorii, în Andaluzia, din sud-vestul Spaniei, potrivit AGERPRES.

Munca lor a fost pusă la grea încercare de rafalele de vânt care au atins viteze de 55 km/h

Parcul natural al strâmtorii, del Estrecho în spaniolă, adăposteşte numeroase specii de arbori precum stejari sau măslini sălbatici, precum şi o importantă populaţie de păsări (berze, vulturi şi ulii).

Parcul cuprinde şi una din cele mai frumoase plaje din Spania.

Ca şi restul ţării, provincia Cadiz este în alertă de incendiu din cauza temperaturilor caniculare care depăşesc 40 de grade Celsius. Meteorologii susțin că valul de căldură va dura cel puţin până duminică


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…