Confidenţialitate


Alegeri locale 2016 în Vaslui: Candidații la Primăria Huși, orașul unde un parc a costat 600.000 de euro


La Huşi, în bătălia electorală pentru fotoliul de primar intră actualul edil, Ioan Ciupilan şi senatorul Nelu Tătaru.

În 2012, la alegeri, Ioan Ciupilan a fost reales primar de pe poziţia de independent cu susţinere PDL. De această dată, Ioan Ciupilan candidează din partea PSD.

Primarul are probleme cu legea, după ce a construit la marginea oraşului Huşi un parc, ale cărui costuri totale s-au ridicat la 600.000 de euro.

Aici o căsuţă cu escaladare a costat peste 4.000 de euro, un coş de gunoi din material plastic 222 de euro, iar spațiul verde, pe care cresc câţiva copaci şi un brăduţ, 100.000 de euro.

Reprezentantii autorităților au explicat că totul a fost atât de scump din cauza că mobilierul a fost adus din Franţa. Modernizarea parcului Recea a durat mai puțin de un an. Preţul apartamentelor din oraşul Huşi poate concura cu cel al toboganelor, fiind apartamente care se vând sub 15.000 de euro.

După ce în 2012 a ajuns în Parlamentul României ca senator, medicul huşean Nelu Tataru a intrat în cursa pentru Primăria municipiului Huşi. El candidează din partea PNL.

Nelu Tataru este considerat ca fiind unul dintre cei mai titraţi chirurgi din judeţul Vaslui şi unul dintre cei mai înstăriţi candidaţi bugetari pentru funcţia de primar.

Nelu Tătaru a intrat în Parlamentul României, fiind chiriaş într-un apartament ANL, la care însă a renunţat după ce presa locală a scris că, în realitate, medicul locuieşte într-o vilă impozantă, cu piscină interioară, la intrarea în municipiul Huşi, evaluată la peste 500.000 de euro.

Medicul conduce o maşină de teren Toyota Land Cruiser, înmatriclată cu iniţialele familiei. La volanul unui autoturism Toyota este văzută şi soţia acestuia, care administrează un lanţ farmaceutic în zona Huşului. Nici vila, nici autoturismele nu se regăsesc în declaraţia de avere, acestea fiind înregistrate în documente ca bunuri ale firmei care administrează farmaciile familiei Tătaru.

Societatea este administrată de Rodica Tătaru, soţia medicului-senator, iar anual, potrivit declaraţiei de avere, a înregistrat venituri de 70.140 lei. Firma soţiei sale, se află în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din anul 2007, având un contract anual de 55.436 lei.

 

Sorin Saizu, corespondent Europa FM


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…