Confidenţialitate


Alegeri generale anticipate în Turcia


Alegeri generale anticipate în Turcia

În Turcia sunt organizate, duminică, alegeri legislative şi prezidenţiale, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen, relatează Agerpres.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, favoritul electoratului în sondajele de opinie, a convocat dublul scrutin în luna aprilie.

Autoritarul lider de la Ankara şi-a consolidat puterea după puciul eşuat din vara nului 2016, reprimându-şi opozanţii.

Alegerile sunt cruciale, deoarece vor marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc prerogativele şefului statului, adoptate la referendumul constituţional din aprilie 2017.

Muharrem Ince, principalul rival al lui Erdogan, a acuzat presa de prezentarea dezechilibrată a candidaţilor.

Potrivit AFP, cei doi s-ar putea confrunta în turul secund, pe 8 iulie, deoarece nu este certă victoria lui Recep Tayyip Erdogan din prima rundă.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, în vizită la New York. S-a întâlnit cu principalii investitori instituționali în obligațiuni de stat…

Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează