Confidenţialitate


Alba: Pompierii au stabilit cauza exploziei urmate de incendiu de la Kronospan, soldată cu rănirea gravă a trei angajați


Alba: Pompierii au stabilit cauza exploziei urmate de incendiu de la Kronospan, soldată cu rănirea gravă a trei angajați

Sursa foto: ISU Alba

Autoritățile din Alba au transmis care a fost cauza exploziei urmate de incendiu care a avut loc luni la o fabrică de prelucrare a lemnului din Sebeş și în urma căreia trei oameni au suferit arsuri grave. Așadar,  explozia a fost generată de producerea unor scântei mecanice, a transmis IPJ Alba pentru Agerpres.

Pompierii au stabilit drept „cauză probabilă producerea scânteilor mecanice”, pe fondul supraîncărcării aerului cu praf de material lemnos, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, a declarat, marţi, pentru Agerpres.

Aproape 20 de autospeciale de intervenţie, din Alba, Mureş şi Sibiu, au fost mobilizate, luni, la Sebeş, unde a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, pe platforma industrială Kronospan, într-un buncăr de materiale de sortare.

Incendiul a fost stins de pompieri după o intervenţie care a durat cinci ore.

Au fost răniţi patru angajaţi, din care doi, inclusiv un cetăţean din Sri Lanka, au fost transportaţi în stare gravă, cu elicoptere SMURD, la spitale din Timişoara şi Târgu Mureş. Un alt muncitor este internat la Alba Iulia, iar un altul nu a necesitat spitalizare.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

Tot la Kronospan Sebeş, în 6 decembrie 2022, a avut loc un incendiu, fără victime, ca urmare a unui defect la un mecanism al unui buncăr de praf, amintește agenția de presă.

În 2 august 2017, un incendiu precedat, potrivit localnicilor, de „o bubuitură mare” s-a produs pe platformă la patru cicloane de rumeguş şi un filtru de praf. Cauza incendiului a fost stabilită ca efectul termic al unui obiect incandescent.

Kronospan este prezent la Sebeş din anul 2004 prin producţia de plăci aglomerate de lemn (PAL) şi plăci de densitate medie (MDF).


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează