Confidenţialitate

Al doilea dosar al premierului Cîţu în SUA

La 6 ani după plecarea din SUA, în iulie 2008, Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.

Agenţia Mediafax a obținut, în urma unei solicitări oficiale, dosarul civil.

21 iulie 2008: Florin Cîţu este dat în judecată pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank. Banca americană îşi vânduse creanţele la credite restante către firma de recuperări creanţe Clarke Jordan Financial LC din Iowa care-i cere lui Florin Cîţu, într-un proces civil, în instanţă, peste 9755,27 de dolari pentru că nu şi-a respectat angajamentele semnate.

La 6 după plecarea lui Florin Cîţu din SUA, pe 21 iulie 2008, avocatul Charles L.Litow depune o plângere în instanţa din Iowa (Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story), prin care susţine că este autorizat de către firma americană Clarke Jordan Financial LC ca să introducă un proces împotriva lui Florin Vasile Cîţu.

Maryland National Bank, NA, un important creditor de carduri de credit pentru consumatori, care cu doar 2 ani înainte fusese cumpărată cu 35 de miliarde de dolari de către gigantul Bank of America şi ulterior, în 2016, cu 1,9 miliarde de lire sterline şi de Grupul Bancar britanic Lloyds, îşi vânduse la acea vreme unele creanţe către firma de recuperare de creanţe Clarke Jordan Financial LC din Iowa.

Presa americană relatează că Banca MBNA, mutată din Maryland în Delaware şi devenită la un moment dat cel mai mare angajator privat din statul Delaware, avea relaţii privilegiate atât cu republicanii, cât şi cu democraţii. La Banca MBNA mulţi directori erau foşti angajaţi ai FBI, era una dintre cele mai profitabile companii din America, 50 de milioane de clienţi deţineau carduri la banca MBNA, iar fondatorul băncii, Charles M. Cawley, un pionier al credit cardurilor, era apropiat atât de familia Bush, cât şi de familia Biden.

Potrivit New York Times şi CBS News, Banca MBNA a donat 1 milion de dolari fundaţiei care a construit biblioteca prezidenţială familiei Bush din Texas, l-a avut ca angajat în 1996 chiar şi pe Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, actualul preşedinte al SUA şi avea o relaţie strânsă cu senatorul de la acea vreme Joe Biden, poreclit „senatorul MBNA”. Presa irlandeză arăta în 2009 că aceeaşi instituţie bancară a fost acuzată că îşi hărţuieşte clienţii.

Ca atare, în vara lui 2008, firma de recuperare de creanţe, Clarke Jordan Financial LC, îl dă în judecată civilă pe Florin Vasile Cîţu şi îl acuză că are o datorie la bancă de 6.698,73 de dolari în urma tranzacţiilor de pe cardul de credit, că Florin Cîţu nu şi-a respectat contractul, că i-a trimis acestuia o notificare, şi cere oficial în instanţă, prin procesul civil deschis cu numărul LACV044600, de la Florin Cîţu datoria, plus dobânda aferentă, plus o datorie în cazul neplăţii de 5%, plus costuri de judecată şi orice altă compensaţie consideră instanţa.

În total, Clarke Jordan Financial, LC cere de la Florin Cîţu peste 9.755,27 de dolari în plângerea depusă la Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story.

Plângerea depusă in instanţă împotriva lui Florin Cîţu se prezintă astfel:

„Reclamantul susţine următoarele: Clarke Jordan Financial, LC este autorizată să introducă această acţiune. Pârâtul Florin Cîţu locuieşte pe strada Swing Lincoln 4112, oraşul Ames, Iowa, 50014. Banca MBNA America, N.A. a vândut şi a autorizat reclamantului toate drepturile, titlurile şi dobânzile aferente cardului de credit cu numărul de cont 5329054999304942. Reclamantul este proprietarul contului. Pârâtul a devenit dator băncii MBNA America, N.A. printr-o serie de tranzacţii. MBNA America, N.A. a trimis pârâtului o declaraţie bancară care arăta o restanţă în favoarea băncii de 6.698,73 de dolari, pe care pârâtul a acceptat-o şi pentru care şi-a dat consimţământul. Pârâtul a acceptat în mod implicit să plătească suma păstrând declaraţia menţionată fără obiecţii şi astfel a asigurat că suma va fi plătită. Declaraţia reprezintă o ajustare finală a respectivelor cereri în ceea ce priveşte întregul cont şi toate prevederile ce ţin de acesta. Reclamantul a trimis pârâtului o notificare ca să-şi îndeplinească obligaţiile ce decurg din contract iar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Prin urmare, în ceea ce priveşte fiecare acuzaţie, reclamantul solicită instanţei să pronunţe o hotărâre împotriva pârâtului pentru 6.698,73 de dolari, la care să se adauge o dobândă în valoare de 3.056,54 dolari, o datorie convenită (post- petition interest) de 5%, alte costuri judiciare şi orice alte compensaţii sunt corecte şi necesare”.

4 noiembrie 2008: Firma de recuperare de creanţe mai cere instanţei încă 3 luni ca să-l localizeze pe Florin Cîţu ca să-i aducă la cunoştinţă procesul. Firma căutase acasă, în bazele de date la care Cîţu era abonat, folosind agende telefonice, internetul, sistemele de înregistrare a alegătorilor, a proprietăţilor şi în evidenţa autovehiculelor. Firma angajează şi un investigator profesionist ca să-l localizeze pe Cîţu

Pe 4 noiembrie 2008, după 3 luni şi jumătate de la chemarea în judecată a lui Florin Cîţu, firma Clarke Jordan Financial LC, prin acelaşi avocat Charles L.Litow, mai depune o nouă cerere suplimentară în sprijinul judecăţii în baza Codului de Procedură Civilă, regula 1.302 (5) care dă posibilitatea reclamantului să prelungească termenul notificărilor dacă există motive întemeiate.

Firma Clarke Jordan Financial LC nu-l găsea pe Florin Cîţu şi cere încă 3 luni instanţei pentru localizarea lui Florin Cîţu şi transmiterea notificărilor necesare.

Ca atare, Clarke Jordan Financial LC arată în documentul către Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story următoarele:

„Reclamantul susţine că există „motive întemeiate” pentru prelungirea termenului notificării în această cauză. Reclamantul a încercat notificarea pârâtului la adresa Swing Lincoln 4112, oraşul Ames, Iowa, 50014 fără succes. De atunci, reclamantul s-a străduit să găsească o nouă adresă folosind bazele de date publice la care este abonat, agenda telefonică, internetul, sistemul de înregistrare a alegătorilor, sistemul de înregistrare a proprietăţilor imobiliare şi departamentul de evidenţă a autovehiculelor. Niciunul dintre aceste demersuri nu a ajutat la localizarea unei noi adrese pentru notificare. Reclamantul a autorizat avocatul să apeleze la un investigator profesionist care să stabilească localizarea pârâtului. Reclamantul solicită încă 90 de zile pentru a îndeplini acest demers. Prin urmare, reclamantul solicită încă 90 de zile în care să aducă la cunoştinţă notificarea pârâtului. În cazul în care reclamantul nu îl notifică pe pârât până la data menţionată sau solicită o perioadă suplimentară pentru un motiv întemeiat, cazul ca fi respins automat fără să aducă atingere (n.m.temporar)”.

Florin Cîţu este citat şi de grefierul instanţei ca să se prezinte la proces sau să răspundă în termen de 20 de zile la acuzaţii. În caz contrar, instanţa îi pune în vedere lui Cîţu că s-ar putea pronunţa o hotărâre împotriva lui pentru despăgubirea solicitată. În cazul în care suferă de dizabilităţi, Cîţu este îndrumat să contacteze autorităţile americane.

Ulterior, după solicitarea avocatului Charles L.Litow, şi grefierul Tribunalului din Story County îl notifică pe pârâtul Florin V.Cîţu, aşa cum arată documentele.

„Vi se comunică faptul că a fost depusă o plângere la biroului grefierului acestei instanţe în care sunteţi indicat drept pârât în acest caz. O copie a plângerii (şi orice documentele depuse) sunt ataşate la această plângere. Avocatul reclamantului este Charles L. Litow, de la cabinetul de avocatură Litow, cu adresa PO BOX 2165, Cedar Rapids, Iowa 52406. Telefonul avocatului este 319-362-3000. Numărul de fax este 319-362-3277. Trebuie să vă prezentaţi sau să răspundeţi într-un termen de 20 de zile de la prezenta comunicare şi, într-un termen rezonabil ulterior, să depuneţi întâmpinarea sau răspunsul la grefierul Tribunalului pentru Story County de la Tribunalul din Nevada, Iowa. În caz contrar, va putea fi pronunţată o hotărâre automat împotriva dumneavoastră pentru despăgubirea solicitată în plângere. Dacă aveţi nevoie de asistenţă sau de ajutor suplimentar ca să participaţi în instanţă din cauza unei dizabilităţi, sunaţi imediat coordonatorul ADA de discrict la 641-421-0990. Dacă aveţi deficienţe de auz, sunaţi la Relay Iowa TTY at 1-800 -735-2942. Important: vi se recomandă să solicitaţi de îndată consultanţă juridică pentru a vă proteja interesele”, arată comunicarea grefei Tribunalului din Story County.

13 noiembrie 2008: Investigatorul Raymond Miller angajat să-l găsească pe Florin Cîţu spune instanţei din SUA că a transmis citaţia la adresa indicată

Pe 13 noiembrie 2008, în faţa unui notar public din statul Iowa, Raymond C Miller, de la C Miller Investigations Inc din West Des Moines, Iowa, investigatorul angajat de avocatul Litow şi de firma Clarke Jordan Financial LC ca să-l localizeze pe Florin Cîţu, arată într-o declaraţie de returnare semnată şi parafată că în cazul Clarke Jordan Financial LC vs Florin V Cîţu a primit o înştiinţare din partea instanţei prin care trebuia să îi îmnâneze lui Cîţu o copie identică şi adevărată a dosarului său.

Investigatorul profesionist Raymond C Miller susţine că printr-o cercetare sârguincioasă/ „diligent search” i-a transmis documentele personal lui Florin Cîţu, la casa unde locuia Florin Cîţu sau „la locaţia acestuia obişnuită, unui membru al familiei acestuia, unui manager, unui funcţionar, proprietar sau custode sau unei persoane care era cu el”.

Investigatorul Miller susţine în document că a fost angajat de compania Clarke Jordan Financial LC şi a livrat persoanei de mai sus ( Florin V Cîţu) o copie a documentelor.

„Serviciul menţionat a fost efectuat la adresa prezentată mai jos, dacă acesta există astfel cum a fost indicat”, se arată în documentele din caz puse la dispoziţie de autorităţile judiciare americane.

Taxa totală pentru serviciul efectuat de către investigatorul Miller a fost de 22,50 de dolari iar declaraţia de returnare a fost transmisă instanţei şi introdusă în dosarul cauzei.

21 noiembrie 2008- 24 februarie 2009: Judecătorul Steven Van Marel mai acordă 3 luni firmei de recuperare ca să-l notifice pe Florin Cîţu despre proces, Florin Cîţu nu este de găsit iar judecătorul respinge temporar cazul. Firma n-a mai redeschis procesul civil

În urma cererii depuse pe 4 noiembrie 2008 de către avocatul Charles L.Litow la instanţă, pe 21 noiembrie 2008, judecătorul Steven P. Van Marel, la acea vreme judecător la Tribunalul Districtual din Iowa (care judecase şi cazul State of Iowa vs Florin Vasile Cîţu din 2000-2001), decide să acorde încă o perioadă suplimentară de 3 luni, în baza Codului de Procedură Civilă din Iowa, pentru găsirea şi notificarea lui Florin Vasile Cîţu în vederea procesului cu Clarke Jordan Financial LC.

Aşa se face că judecătorul Van Marel decide că „având în vedere solicitarea reclamantului de acordare a unei perioade suplimentare pentru notificare şi fiind deplin încunoştinţat, Tribunalul constată că există „motive întemeiate” pentru a acorda o astfel de extindere şi solicitarea reclamantului ar trebui acceptată”.

„Prin urmare, se dispune admiterea cererii reclamantului pentru acordarea unui termen suplimentar de notificare iar reclamantul va putea până pe 23 februarie 2009 să efectueze notificarea. În cazul în care reclamantul nu îl notifică pe pârât până la data menţionată sau solicită timp suplimentar pe motive întemeiate, cazul va fi automat respins fără să aducă atingere/ „without prejudice” (n.m. temporar)”.

Documentul instanţei semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speţa civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîţu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîţu, respectiv pe 24 februarie 2009.

Costurile judiciare ale procesului civil din SUA au fost de 100 de dolari.

„Without prejudice” este un termen legal folosit în procedura civilă legală a SUA care permite reluarea cauzei în viitor. Astfel, prin „dismissed without prejudice” acţiunea civilă este respinsă dar rămâne deschisă posibilitatea ca reclamantul să formuleze o altă acţiune pentru aceeaşi cerere.

Documentele puse la dispoziţie de către autorităţile americane nu indică o revenire a firmei Clarke Jordan Financial LC în procesul civil împotriva lui Florin Cîţu.

Registrul instanţei din Iowa arată că firma Clarke Jordan Financial LC a deschis peste 200 de procese civile în instanţa din Iowa împotriva persoanelor pentru recuperarea datoriilor.

În perioada evenimentelor din instanţa americană, Florin Cîţu era director Pieţe Financiare la ING Bank România. Lucrase între timp şi la Banca Naţională a Noii Zeelande şi Banca Europeană de Investiţii – Luxembourg

CV-ul premierului Florin Cîţu, postat pe site-ul Guvernului, arată că în perioada desfăşurării acestor evenimente în instanţa americană (21 iulie 2008 – 24 februarie 2009) Florin Cîţu lucra în sistemul bancar românesc şi era director Pieţe Financiare în cadrul Departamentului Pieţe Financiare al ING Bank România.

Florin Vasile Cîţu era responsabil cu „rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobânzii şi rata de schimb, cu administrarea lichidităţii băncii, cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici şi mijlocii şi cu departamentul de cercetare.”

După plecarea sa din SUA din 2002 şi până în 2008, Florin Cîţu îşi luase diplomă de la Center for Financial Studies din Frankfurt, lucrase ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande, fusese economist la Banca Europeană de Investiţii – Luxembourg şi economist/ consultant pentru companii private din sistemul financiar bancar, potrivit CV-ului său.

După 13 ani. 14 august 2021: Florin Cîţu, premierul României, ministru interimar al Finanţelor despre procesul civil din SUA: „Nu am nicio explicaţie. Chiar nu ştiu despre ce este vorba”

Solicitat, sâmbătă, de presă ca să dea multe detalii şi explicaţii în legătură cu procesul în care apare invocat pe site-ul instanţei americane în perioada 2008-2009, Florin Cîţu, premierul României şi ministrul interimar de Finanţe a declarat:

„Acolo nu am nicio explicaţie. În 2008, eram deja în România. Deci chiar nu ştiu despre ce se întâmplă acolo. Chiar nu ştiu, în 2008 eram în România. (…) Chiar nu ştiu. (…) Nu ştiu, nu am achitat nicio sută de euro, deci nu ştiu despre ce este vorba. În 2008, eram în România. Chiar nu ştiu despre ce este vorba, o să mă uit să văd, dar nu am achitat nicio sumă, chiar nu ştiu”.

Premierul Florin Cîţu nu a putut indica dacă procesul său civil din Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story este legat de o „problemă financiară” sau de vreun împrumut nerestituit în urma costurilor legate de procesul său din SUA din perioada 2000-2001: „Nu cred, vă daţi seama că au trecut şase ani de atunci. Mulţumesc!”.