Confidenţialitate


Al Bano a fost operat de urgenţă la Roma


Al Bano a fost operat de urgenţă la Roma

Vineri seară, cântăreţul italian Al Bano a suferit un infarct şi a fost operat de urgenţă la Roma.

Operaţia, care a durat trei ore, a fost o reuşită, iar artistul a acordat deja un prim interviu în dimineaţa zilei următoare, în care a spus că se simte bine după acea intervenţie chirurgicală, informează site-ul cotidianului Corriere della Sera.

Cântăreţul Al Bano a susţinut vineri seară un concert de Crăciun la Auditorium della Conciliazione din Roma, o sală de concerte aflată la mică distanţă de Piaţa Sfântul Petru din Vatican.

Aflat pe scenă, artistul italian a simţit dintr-o dată o durere intensă în zona pieptului. Era deja a doua criză cardiacă pe care Al Bano a avut-o în acea zi şi a fost transportat de urgenţă la spital.

”Am simţit prima durere vineri seară, în jurul orei 18.00. Apoi, a urmat a doua. În jurul orei 20.00 am fost dus la spital. Operaţia a durat trei ore. Aveam o problemă gravă, care a fost rezolvată foarte bine de către medici.

Acum mă simt bine. Sunt întinerit, voi pleca într-un turneu”, a dezvăluit Al Bano într-un interviu pe care l-a acordat în dimineaţa zilei următoare, sâmbătă, pentru site-ul Oggi.it, săptămânalul care a publicat în premieră ştirea despre infarctul şi operaţia lui Al Bano.

Intervenţia a fost realizată cu pacientul semisedat, iar artistul a fost conştient pe parcursul operaţiei. ”Am putut auzi tot ce spuneau medicii şi de câteva ori mi-am muşcat limba. Am vrut să fac câteva glume, dar mi-am zis că ar fi mai bine să nu le distrag atenţia”, a dezvăluit Al Bano.

”Dacă totul merge bine, în câteva zile voi fi externat. E foarte bine aşa, pentru că am atât de multe lucruri de făcut”, a adăugat artistul.

Sursă: News.ro


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu