Confidenţialitate


Air France și Lufthansa nu mai survolează peninsula Sinai


Air France și Lufthansa nu mai survolează peninsula Sinai

Ca măsură de precauție după prăbușirea unui avion care aparţinea unei companii ruse, companiile aeriene Air France și Lufthansa au decis ca zborurile lor să ocolească spațiul aerian al peninsulei egiptene Sinai.

În tragedia aviatică au murit toate cele 220 de persoane aflate la bordul aparatului Airbus A321-200, al Metrojet.

Într-o postare pe reţeaua Twitter, ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic anunţă că a doborât avionul rus. Moscova nu crede în scenariul terorist, întrucât echipajul nu a lansat vreun mesaj SOS.

Avionul efectua o cursă turistică între staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh şi oraşul rus Sankt Petersburg. La 23 de minute după decolare, aparatul a dispărut de pe radare.

Toate victimele, între care 17 copii, erau de naţionalitate rusă.

Preşedintele Vladimir Putin a decretat ca 1 noiembrie să fie zi de doliu naţional.


Ultimele stiri
Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO

Lucrări la Planșeul Unirii: Traficul rutier în zona Hanul lui Manuc va fi redeschis de la 1 mai.…

Donald Trump amână atacurile asupra centralelor electrice iraniene după discuții „bune și productive” cu Iranul. Teheranul infirmă negocierile

Uniunea Europeană și Australia se pregătesc să încheie un acord de comerț liber. Ce schimburi presupune înțelegerea |…

Salariile „la secret” dispar în 2026. Companiile, obligate să publice grilele de salarizare pentru fiecare post. Sorin Faur:…

AUR a atacat la CCR Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Alianța acuză…

Întreaga economie, afectată de criza prețurilor la carburanți. Nu mai vorbim de crearea unor locuri de muncă, ci…

Limitarea creșterii prețului la carburanți. Cât de eficiente sunt măsurile Guvernului. Dumitru Chisăliță: „Nu avem o rezolvare a…

Liderii UE, mai atenți la informațiile confidențiale care ajung în Ungaria după ce ministrul ungar de externe a…