Confidenţialitate


Agent de la Pentineciarul Craiova, arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență


Agentul cerea bani de la familiile deținuților pentru a a-i muta pe aceștia în camere mai bune.

Numai în perioada în care a fost supravegheat, respectiv șase săptămâni, agentul Marius Ungureanu a reușit să obțină aproape 2.000 lei, un
permis de pescuit în valoare de 106 lei, alimente şi băuturi alcoolice. Cea care l-a denunțat este vorba de soția primarului din Bîlteni, Gorj, trimis în judecată în stare de arest preventiv.

În schimbul celor primite de la femeie, agentul a introdus în penitenciar mai multe medicamente pe care le-a înmânat deținutului, deşi acesta nu avea reţetă medicală. Agentul a cerut bani și pentru a-i asigura primarului condiţii mai bune în penitenciar, la ieşirea din carantină, prin încarcerarea într-o cameră de detenţie mai curată, în care se aflau deţinuţi fără probleme deosebite de disciplină, dar și pentru a-i favoriza pe aparţinătorii lui cu ocazia vizitelor pentru pachet, la care acesta avea dreptul săptămânal.

Femeia s-a hotărât în cele din urmă să îl denunțe. Anchetatorii au stabilit uletrior că nu era singura persoană stoarsă de bani de agentul Ungureanu. Acum a ajuns chiar el în arest preventiv, cel puțin pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru luare de mită și trafic de influență.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează