Confidenţialitate


AFM a deblocat conturile companiei Blue Air


AFM a deblocat conturile companiei Blue Air

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor companiei BLUE AIR AVIATION S.A, transmite Ministerul Mediului.

Ministerul Mediului a mai transmis că s-a stabilit un grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței. Astfel, Blue Air va plăti datoria eșalonat pe perioada unui an.

„În urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței”, a transmis Ministerul Mediului într-un comunicat.

Ministerul Mediului: Etapele prin care s-a ajuns la măsura popririi conturilor companiei BLUE AIR AVIATION S.A

  • 3 mai 2022:În data de 3 mai 2022, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon.

În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu”, a transmis Ministerul Mediului.

  • 24 mai 2022: „În data de 24 mai 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei.
  • 24 iunie 2022: În data de 24 iunie 2022, compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere. Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.

Întrucât compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în data de 25 iulie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată”, a adăugat Ministerul Mediului.

  • 29 august 2022:„În data de 29 august 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.

Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, în data de 1 septembrie 2022 au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești”, a mai comunicat Ministerul Mediului.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ministerul Transporturilor a primit 5 milioane de lei pentru repatrierea românilor afectaţi de suspendarea curselor Blue Air | AUDIO


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…