Afișe pentru sesizarea cazurilor de trafic de persoane, expuse în hoteluri, firme de transport, agenții de plasare a forței de muncă și instituții, prevede un proiect de lege adoptat astăzi de plenul Camerei Deputaților | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Afișe pentru sesizarea cazurilor de trafic de persoane vor fi afișate de acum în unități turistice, centre de acordare a vizelor, în sediile operatorilor de transport rutier, în agenții de turism și în agenții de plasare a forței de muncă — locuri care pot intra frecvent în contact cu potențiale victime și traficanți. Asta prevede un proiect de lege adoptat astăzi de plenul Camerei Deputaților. Aceleași afișe se vor mai regăsi la administratorii aerodromurilor civile din țară, la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și la fiecare punct de trecere rutieră a frontierei de stat. Ele vor conține mesajul „Stop exploatării! Stop traficului de persoane!” și numerele de telefon care pot fi apelate pentru informații și sfaturi în acest sens.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu: „Dacă un afiș salvează o singură ființă umană de la traficare, salvăm o lume”
„Niște colegi au spus că un afiș nu rezolvă mare lucru. Vreau să vă contrazic: dacă un afiș salvează o singură ființă umană de la traficare, salvăm o lume. Rog ca autoritățile statului să treacă de la vorbe la fapte, atunci când este vorba de protecția reală a acestor victime”, a spus deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Deputata Verginia Vedinaș: „Noi credem că problema asta e atât de gravă încât merită mult mai multă atenție”
Grupul SOS România s-a abținut de la vot. Deputata Verginia Vedinaș acuză că se pune prea puțin accent pe prevenția fenomenului:
„Noi punem foarte mult accent pe înlăturare, dar pe prevenție, pe managementul acestor situații, ce ați făcut în trecut, dragi colegi? Pentru asta ne-am abținut, pentru că noi credem că problema asta e atât de gravă încât merită mult mai multă atenție, acțiune normativă și instituțională, decât să punem un afiș”, a declarat deputata Verginia Vedinaș.
Nerespectarea prevederilor legale va fi sancționată cu amenzi între 200 și 1.000 de lei.





