Confidenţialitate


Afganistan: Talibanii controlează peste jumătate dintre districte


Afganistan: Talibanii controlează peste jumătate dintre districte

Militanţii talibani controlează, în prezent, peste jumătate din cele 300 de districte ale Afganistanului.

Guvernul de la Kabul nu mai controlează complet decât circa 110 districte, potrivit corespondenților DPA.

Alte 80 de districte sunt disputate, în momentul de faţă, de cele două părţi.

Avansul înregistrat de talibani a survenit în mare parte începând din luna mai, când a început oficial retragerea trupelor internaţionale.

Talibanii s-au concentrat în special pe nordul ţării, unde regimul lor din 1996-2001 a înregistrat cea mai puternică rezistenţă, iar recent au progresat şi în fieful lor tradiţional din provincia Kandahar (sud).

Miercurea trecută, milițiile au capturat districtul Spin Boldak, care adăposteşte cel mai important punct de trecere a graniţei între Afganistan şi Pakistan şi reprezintă o importantă zonă de schimburi comerciale.


Ultimele stiri
Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează