Confidenţialitate


Afganistan: Cel puțin 400 de oameni au fost uciși într-un atac aerian pakistanez asupra unui spital din Kabul. Islamabadul neagă acuzațiile | AUDIO


Afganistan: Cel puțin 400 de oameni au fost uciși într-un atac aerian pakistanez asupra unui spital din Kabul. Islamabadul neagă acuzațiile | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Cel puțin 400 oameni au fost uciși și alți 250 au fost răniți într-un atac aerian lansat de Pakistan asupra unui spital de reabilitare pentru dependenții de droguri din Kabul, a anunțat marți un purtător de cuvânt al guvernului taliban afgan, marcând o escaladare a tensiunilor dintre cele două țări vecine, relatează Reuters.

Pakistanul a respins acuzațiile, calificându-le drept „false și înșelătoare” și susținând că „a vizat cu precizie instalații militare și infrastructură folosită pentru sprijin terorist”.

Atacul a avut loc la câteva ore după ce China a declarat că dorește să continue eforturile de reducere a tensiunilor dintre cele două state islamice din Asia de Sud și a îndemnat ambele părți să evite extinderea conflictului și să revină la masa negocierilor.

Conflictul, început luna trecută, este cel mai grav de până acum. Tensiunile se diminuaseră temporar ca urmare a eforturilor de mediere ale unor state prietene, inclusiv China, înainte de a se relua ostilitățile.

Escaladarea survine într-un context de instabilitate mai largă în regiune, marcată de atacurile americano-israeliene asupra Iranului și de represaliile Teheranului, care au tensionat Orientul Mijlociu.

La fața locului, o clădire cu un singur etaj era înnegrită de urmele flăcărilor, iar alte construcții erau reduse la grămezi de lemn și metal, cu câteva paturi încă intacte și cu pături, obiecte personale și așternuturi împrăștiate. Ambulanțe și vehicule de poliție erau parcate lângă poarta unității, identificată drept „spital de tratament pentru dependenții de droguri”, cu 1.000 de paturi, în timp ce personalul de securitate asigura paza.

Hamdullah Fitrat, purtătorul de cuvânt adjunct al talibanilor, a declarat că atacul a avut loc luni, la ora locală 21:00 (16:30 GMT), vizând spitalul de stat Omid, un centru de reabilitare cu 2.000 de paturi pentru dependenții de droguri.

„Zone întinse ale spitalului au fost distruse și există îngrijorări privind pierderi mari”, a scris el pe X: „Numărul celor uciși a ajuns până acum la 400, iar 250 de persoane au fost rănite.”

Ministerul Informațiilor din Pakistan a afirmat că declarațiile talibanilor reprezintă „o denaturare a faptelor”. Într-o postare pe X, autoritățile pakistaneze au precizat că au vizat „instalații militare și infrastructură de sprijin terorist”, inclusiv depozite de echipamente și muniție ale talibanilor afgani și ale militanților talibani pakistanezi din Kabul și Nangarhar, folosite împotriva civililor pakistanezi.

Spitalul Omid, înființat în 2016, a tratat sute de persoane și le-a oferit cursuri de formare profesională, precum croitorie și tâmplărie, pentru a le crește șansele de angajare, potrivit presei locale.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează