Confidenţialitate


AFAN cere ca FRF şi LPF să fie obligate să asigure asistenţa medicală de urgenţă la meciuri, nu cluburile


AFAN cere ca FRF şi LPF să fie obligate să asigure asistenţa medicală de urgenţă la meciuri, nu cluburile

Președintele sindicatului jucătorilor de fotbal din România, Emilian Hulubei, a spus într-o declarație pentru news.ro că în următoarea ședință a Comitetului Executiv al FRF va cere modificarea regulamentului, astfel încît obligația privind asigurarea asistenței medicale de urgență la meciuri să treacă din sarcina cluburilor în cea a federației și Ligii Profesioniste de Fotbal.

“Vrem de asemenea să fie reglementate clar dotările pe care trebuie să le aibă ambulanțele de la meciuri, astfel ca la începutul jocului observatorul să întocmească un proces verbal tip”, a mai spus Hulubei.

AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România) a prezentat și un sondaj potrivit căruia peste 30 la sută dintre jucătorii din Liga Întâi sunt foarte mulțumiți de suportul medical asigurat de cluburi și doar 8.47 la sută sunt nemulțumiți.

Precizările AFAN vin după ce săptămîna trecută mijlocașul camerunez al echipei Dinamo, Patrick Ekeng, a murit la 26 de ani în urma unui șoc cardiogen, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului cu FC Viitorul.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează