Adrian Wiener, senator și medic: Spitalul COVID unde am lucrat are 200 de ani, fără lift și două toalete pe un hol

Invitatul Ioanei Ene Dogioiu la Piața Victoriei este Adrian Wiener, senator si candidat USR la alegerile parlamentare în circumscripția Arad, dar și medic coordonator al unui spital COVID. Unde suntem, ce trebuie făcut altfel, ce poate fi făcut altfel după alegeri, aflăm în cele ce urmează.

Ioana Ene Dogioiu a vrut să afle la început dacă este bine că avem alegeri parlamentare, în acest context pandemic.

Adrian Wiener: Cred că viața democrației este una care curge în paralel față de orice alt tumult, nu poate fi suspendată. Pot fi amânate alegerile, dacă există un motiv justificat, dar nu poate fi suspendat procesul democratic în sine. Probabil că soluția cea mai bună cred că este un moment legal și bine pus la sfârșit de an pentru alegeri.

Întrebat dacă putem vorbi despre o plafonare a cazurilor de coronavirus, pe baza testelor efectuate, uneori la jumătate față de capacitate, Adrian Wiener spune că este greu de estimat acest lucru:

„E greu de spus, capacitatea de testare este un instrument de luptă, acum testarea a devenit un instrument pasiv, utilizat doar pentru certificarea unei stări pe care o știm. În weekend se fac mult mai puține teste, laboratoarele nu au capacitatea să acopere și perioada weekend-urilor, e foarte greu de spus dacă suntem pe un platou.”

În calitate de coordonar al spitalului COVID din Arad, Adrian Wiener a fost întrebat și ce ar fi făcut diferit în această pandemie.

Adrian Wiener: Guvernanța în sănătate este destul de fluidă, cele mai multe spitale sunt administrate de autoritățile locale. (…) Ministrul Tătaru vorbește despre preluarea spitalelor de către minister, este o iluzie, pentru că deciziile trebuie controlate, implementate într-un fel sau altul. Foarte multe dintre lucrurile care se întâmplă în spitalul COVID nu au legătură cu ministerul sau nu sunt cunoscute de către minister.

Și pentru că s-a tot vorbit de paturile ATI mai mult decât orice, canditatul USR la parlamentare spune că discuția trebuie să se axeze și pe personalul de specialitate:

”Aceste paturi trebuie operate de personal de specialitate. (…) Eu am solicitat ca ministerul să ofere, formal, comptetența aceasta de tratament și asistență a pacientului COVID, pentru că acești oameni știu să se protejeze pe ei înșiși și le-ar fi conferit capacitatea de asistență avansată. Franța a cooptat multe cadre medicale și le-a oferit un training minimal.”

Din rațiuni epidemiologice, reflexul autorităților a fost de a separa patologia COVID de restul afecțiunilor. Cum ar fi rezolvat Adrian Wiener situația problemei celorlalte patologii non-COVID?

„Una dintre soluții era ca fiecare spital, mai ales cele mari, să aibă compartimente dedicate COVID, pentru a separa patologia COVID de non-COVID, ambulanțele erau mai puțin solicitate. Multe dintre spitale nu oferă circuite adecvate pentru separararea epidemiologică, este o provocare în interiorul infrastructurii medicale pe care o avem, sunt spitale cu o singura cale de acces, un singur centru de imagistică, un singur laborator, personalul medical, sunt foarte multe provocări.”

Astfel de motive îi motivează pe parlamentarii USR să opteze pentru crearea unui fond suveran dedicat sistemului medical, susține Adrian Wiener:

„În măsura în care oamenii percep că taxele și impozitele pe care le plătesc sunt de natură să influențeze modul în care funcționează, lucrurile astea din nou sunt benefice. Noi avem o soluție de creare a unui fond suveran destinat investițiilor din sănătate. România are nevoie de noi spitale, infrastructură nouă, să ofere calitate mediului de lucru, cât și mediului în care pacienții sunt tratați.”

Senatorul USR a dat exemplul spitalului unde acesta și-a desfășurat activitatea și care acum este spital COVID:

„Spitalul unde am lucrat 15 ani are 200 de ani vechime, nu are lift, două toalete pe un hol, cu 70 de paturi, este spital COVID, iar centrul de imagistică este în curte.”

Ioana Ene Dogioiu a vrut să afel de la invitatul său dacă ar avea de gând să majoreze contribuțiile pentru sănătate.

Adrian Wiener: Nu cred că ar trebui crescută, doar 39 dintre asigurați plătesc CASS, ceilalți beneficiază de scutire de plată, dar sunt asigurați. Cam 20% dintre cei care accesează sistemul utilizează 80% din resursele sistemului, sistemul este bazat pe solidaritate. Ar trebui angrenate bugetele locale, să-și prioritizeze investițiile pentru spitalele de interes județean, local.

Despre demisia parlamentarilor USR din Parlament, Adrian Wiener spune că gestul a fost făcut pentru a transmite un mesaj atât către alegători, câț și către clasa politică actuală, care a refuzat să adopte legea ce ar fi eliminat pensiile speciale pentru parlamentari:

„Suntem oameni politici, gesturile pe care le facem implică transmiterea de mesaje către populație și către clasa politică. Această pensie este una care a fost, treptat, folosită ca un instrument electoral. Ceeaa ce noi am vrut să spunem prin acest gest a fost că noi luptăm împotriva acestei structuri, unul din primele noastre proiecte a fost acela de modificare a legii prin eliminarea acelui articol care conferă pensii speciale, dar ea este și acum blocată.”

Urmăriți în continuare emisiunea integrală:





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS