Confidenţialitate


Adrian Veștea a început negocierile pentru susținerea guvernului său, după expirarea ultimatumului dat de PNL. Ce condiții pune grupul parlamentar PACE – Întâi România | AUDIO


Adrian Veștea a început negocierile pentru susținerea guvernului său, după expirarea ultimatumului dat de PNL. Ce condiții pune grupul parlamentar PACE – Întâi România | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos /Pană Tudor

Premierul desemnat Adrian Veștea a ignorat ultimatumul partidului. A transmis, într-un mesaj pe Facebook, că nu își depune mandatul primit de la președintele Nicușor Dan. Între timp, aflat sub presiunea propriului partid, care îi amenință cu excluderea pe colegii dispuși să îl sprijine, Adrian Veștea a început negocierile pentru a obține susținerea guvernului său. Pentru început, ar fi discutat cu grupurile mici de parlamentari, spun surse citate de Știrile ProTV. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Negocierile pentru obținerea sprijinului sunt purtate la Vila Lac. Începând cu ora 11:00, premierul desemnat, Adrian Veștea, s-a întâlnit aici cu membrii grupului parlamentar PACE – Întâi România.

Aceștia i-ar fi transmis că, în schimbul votului de încredere din Parlament, vor să participe la guvernare cu drepturi depline, inclusiv prin ocuparea unor portofolii ministeriale, au declarat surse pentru Știrile ProTV.

În plus, cer implementarea măsurilor pe care grupul le-a prezentat în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

Este vorba despre reducerea TVA la 19%, scăderea impozitului pe dividende la 5% și TVA 0 pentru tinerii sub 35 de ani care își cumpără o locuință prin programul Prima Casă.

Adrian Veștea mai are programate negocieri astăzi și cu membrii grupului Uniți pentru România.

Deși social-democrații și-au amânat întâlnirea din această dimineață cu premierul desemnat, solicitările acestora au fost puse deja pe masă.

Formațiunea și-ar dori majoritatea ministerelor pe care le-a avut în Guvernul Bolojan — este vorba despre Transporturi, Energie, Sănătate, Justiție și Muncă, iar la unele dintre acestea ar urma să revină miniștri demisionari, susțin surse politice din PSD.

Social-democrații ar fi dispuși să renunțe, însă, la Agricultură dacă vor primi altceva la schimb.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează