Confidenţialitate


Adrian Sanda, reținut în dosarul certificatelor de revoluționar


Adrian Sanda, reținut în dosarul certificatelor de revoluționar

Dosarul traficului cu certificate de revoluționar:

Acuzat de corupție, fostul secretar de stat, Adrian Sanda, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Alte 6 persoane au fost reținute în aceeași cauză.

Miercuri, premierul Dacian Cioloș l-a demis pe Adrian Sanda, care se afla la conducerea secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor din aprilie 2014.

Toți 7 urmează să fie prezentanţi, joi, instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 
După mai multe ore de audieri, procurorii au decis reținerea pentru 24 de ore a lui Adrian Sanda. Este bănuit de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată privind acordarea titlurilor de revoluţionar.

Anchetatorii spun că o mare parte dintre cele 3.505 persoane care au obținut până acum titlul de  “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege și au primit distinția după ce au dat bani unor persoane care aveau influență în instituțiile statului.

În 2014, Guvernul de la acea vreme a introdus un nou titlu pentru revoluționari: “Luptător cu Rol Determinant”. La nivelul asociațiilor județene de revoluționari  au apărut persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor și implicit a drepturilor bănești aferente.

Persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au primit data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar. Mai mult, aceștia nu platesc taxe si impozite la stat pe salariu, case si afaceri;  primesc loc de veci cu titlu gratuit; calatoresc oriunde fara sa plateasca biletul de autobuz sau de tren; primesc 10.000 de mp de teren in extravilan si 500 de mp de teren in intravilan, pentru a-si face o casa, cu 20.000 de euro – bani tot de la stat;


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează