Confidenţialitate



Adrian Năstase, eliberat condiționat din închisoare


Instanța a judecat un recurs al procurorilor DNA.

‘

Aceștia contestaseră o hotărîre favorabilă lui Adrian Năstase pe care a luat-o, luna trecută, Judecătoria sectorului 4 din București.

‘

Avocaţii fostului premier PSD au mizat pe faptul că acesta a ispășit o treime din pedepsele pe care le-a primit în dosarele ‘Trofeul Calității’ și ‘Zambaccian’.

‘

Legea permite, în aceste condiții, eliberarea condiționată a persoanelor de peste 60 de ani.

‘

Decizia este definitivă.

‘

Pedepse contopite

‘

Primul dosar care a dus la încarcerarea fostului premier PSD a fost numit ‘Trofeul Calității’ – intens dezbătut pînă în vara anului 2012, conținutul lui a fost aproape uitat în acel moment, ca urmare a presupusei tentative de sinucidere a lui Adrian Năstase.

‘

Rechizitoriul spune că, în 2004, el s-a folosit de autoritatea funcției de președinte de partid ca să organizeze un simpozion botezat ‘Trofeul calității în construcții’.

‘

La adăpostul acestuia, a strîns bani pentru campania sa electorală din acel an: toate firmele participante au plătit sume ridicate ca să ia parte la simpozion.

‘

Dosarul ‘Zambaccian’

‘

Sentința din dosarul ‘Zambaccian’ a fost pronunțată în ianuarie anul acesta de instanța supremă: Înalta Curte l-a găsit vinovat de luare de mită și șantaj.

‘

Adrian Năstase a primit din partea Irinei Jianu, fosta directoare a Inspectoratului de Stat în Construcții, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600 de mii de euro: bunuri importate din China și contravaloarea unor lucrări la imobile din localitatea Cornu și din București.

‘

În schimbul acestor servicii, Irina Jianu și-a păstrat funcția.

‘

Argumentele pro și contra

‘

În contestația depusă în instanță, procurorii spueau că în dosarul de eliberare condiționată nu ar exista dovezi temeinice de îndreptare a lui Adrian Năstase.

‘

DNA a adus drept argumente articolele publicate de fostul premier pe blogul său de pe Internet: Adrian Năstase nu-și recunoaște vina, ba chiar critică sistemul judiciar și acțiunile procurorilor.

‘

Avocații apărării, care au avut cîștig de cauză, spun că articolele respective se încadrează în dreptul la liberă exprimare.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează