Confidenţialitate


Adrian Ionel, fostul director Unifarm, pus sub control judiciar într-un nou dosar de achiziții medicale


Adrian Ionel, fostul director Unifarm, pus sub control judiciar într-un nou dosar de achiziții medicale

Procurorii DNA arată că, pe 15 martie 2020, Ionel Eugen Adrian, în calitate de director al Unifarm, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziții publice, în valoare de 4.499.985 lei, ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 „măști chirurgicale cu trei pliuri”.

Potrivit DNA, Adrian Ionel nu ar fi respectat procedurile de achiziții și nici prevederile legale.

Mai mult, la data încheierii contractului, societatea comercială respectivă nu avea avizul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru a importa sau a distribui „măști chirurgicale cu trei pliuri”.

În schimb, la doar două zile de la încheierea contractului, fostul director Unifarm ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului.

Nici până acum societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans.

„Prin demersurile menționate mai sus, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă”, se arată în comunicatul transmis de către DNA.

Ionel Eugen Adrian nu are voie să părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului.

Fostului director al Unifarm îi este interzis să comunice direct sau indirect cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează