Confidenţialitate


Adrian Câciu: Tichetele de creșă ar putea fi utilizate din aprilie | AUDIO


Adrian Câciu: Tichetele de creșă ar putea fi utilizate din aprilie | AUDIO

Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu – anunță că, din aprilie, tichetele de creșă ar putea fi folosite, astfel înccât costurile cu educația celor mai mici dintre copii să fie deductibile. În România există o lege care prevede această facilitate, însă ea a fost prorogată de mai multe ori, din lipsă de bani.

„O să-i dăm drumul puțin mai devreme, să ridicăm prorogarea ca să poată intra în vigoare. Ceea ce a fost elementul de analiză pe care l-am cerut atunci – și o să am o întâlnire chiar săptămânile viitoare – este de a intra sub acest imperiu al facilității cât mai mulți copii pentru că beneficarul nu este compania, deși legea este făcută cu deductibilități fiscale pentru companii. Beneficiarul de educație timpurie trebuie să fie copilul. Vrem ca undeva în aprilie să ridicăm această prorogare”, a explicat Adrian Câciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În acest context, ministrul Finanțelor spune că până la vară, va discuta cu oamenii de afaceri despre schimbarea Codului Fiscal. Adrian Câciu susține că eventualele modificări vor intra în vigoare de la începutul anului viitor.

Guvernul se gândește să introducă impozitarea progresivă a veniturilor.

„Avem recomandări de foarte mult timp să scădem impozitarea muncii”, a spus Adrian Câciuc.

Întrebat de Europa FM dacă scăderea impozitării muncii se va face pentru orice tip de venit sau va exista un prag, Adrian Câciu a spus că: „Vedem. Veniturile mici cred că sunt prea mult impozitate în momentul acesta. Și la ceea ce înseamnă actualul nivel de costuri al confortului, nu vorbim despre cel conjuctural când avem inflație, consider, totuși, că la nivel de țară europeană, ceea ce este sub 3000 de lei reprezintă un venit mic. Din păcate, România se confruntă cu o problemă structurală. 80% din venituri sunt sub 4000 de lei. Ori, undeva înseamnă că avem o problemă și hai să o identificăm împreună”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Ministrul Educației propune ca noul an școlar să dureze mai mult, la fel ca în alte țări europene, cu mai multe vacanțe | AUDIO

Autor: Anca Grădinaru


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează