Confidenţialitate


Adamescu, Armas si patru judecatori de la TB, trimisi in judecata


În rechizitoriul transmis instanţei, procurorii anticorupţie arată că cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor sau pentru a oferi modalităţi de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru desemnarea preferenţială a unor administratori judiciari, atribuirea preferenţială a unor dosare de insolvenţă, pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător.

Alături de aceştia vor fi judecaţi oamenii de afaceri Dan Grigore Adamescu, în arest preventiv, pentru două fapte de dare de mită şi Iosif Armaş, pentru trei fapte de dare de mită.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, pentru complicitate la două fapte de luare de mită şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Ilie Preda, pentru dare de mită şi patru fapte de complicitate la luare de mită în formă continuată, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) pentru şapte fapte de dare de mită, Emanoil Postelnicu pentru două fapte de dare de mită şi Gabriel Hanganu pentru patru fapte de dare de mită.


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața