Confidenţialitate


Actriţa americană Meg Ryan, la aniversare


Actriţa americană Meg Ryan, la aniversare

Pe numele real Margaret Mary Emily Anne Hyra, actriţa Meg Ryan s-a născut la 19 noiembrie 1961, în Fairfield, statul american Connecticut.

Artista a absolvit Liceul Bethel, în anul 1979, apoi s-a mutat la New York, pentru a urma Facultatea de Jurnalism a Universităţii New York, notează site-ul imdb.com. Aici s-a întreţinut cu banii câştigaţi pe diferite reclame. Şi-a luat numele de scenă Meg Ryan, după numele de domnişoară al bunicii materne.

Meg Ryan a debutat în anul 1981, cu o scurtă apariţie în ultimul film al regizorului George Cukor, ”Rich and Famous” (1981), apoi a primit primul rol mai important în serialul ”As the World Turns”, din care a făcut parte între anii 1982-1984.

La mijlocul anilor ’80, actrița se remarcă într-un rol mic din celebrul film ”Top Gun” (1986), avându-i în distribuţie pe Tom Cruise şi pe Anthony Edwards. Anul următor, primeşte un nou rol în filmul lui Steven Spielberg, ”Innerspace” (1987), în care joacă alături de Dennis Quaid. Tot alături de Quaid va juca şi în 1988, în ”D.O.A.”. Trei ani mai târziu, respectiv în anul 1991, Dennis Quaid avea să-i devină soţ.

Cariera sa începe să se contureze din ce în ce mai bine, iar în 1989 se remarcă în rolul lui Sally Albright din producţia ”When Harry Met Sally”, pentru care actriţa primeşte două nominalizări, una la Globul de Aur, iar cealaltă la premiile BAFTA, notează imdb. Filmul s-a dovedit un succes de box office, marcând începutul unei serii de comedii romantice reuşite pentru actriţă. Au urmat două filme în care l-a avut ca partener pe Tom Hanks: ”Joe Versus the Volcano” (1990) şi ”Sleepless in Seattle” (1993), pentru care a primit o nouă nominalizare la Globul de Aur.

În 1994, Meg Ryan acceptă rolul unei soţii şi mame alcoolice, în filmul ”When a Man Loves a Woman” (1994), avându-l ca partener pe Andy Garcia. Revine însă la personajele plăcute, drăguţe, cu care ne obişnuise, în filmele ”I.Q.” (1994) şi ”French Kiss” (1995).

În 1998, interpretează alături de Tom Hanks, în filmul ”You’ve Got Mail”, dar şi în ”City of Angels”, film ce s-a bucurat de un succes extraordinar. A mai jucat şi în ”Proof of Life” (2000), ”In the Cut” (2003) şi ”Against the Ropes” (2004), dar acestea nu s-au bucurat de acelaşi succes.

După o pauză de pe ecrane, în 2007 revine cu un rol în filmul ”In the Land of Women”, urmat, în 2008, de ”The Deal” şi de ”The Women”, în care joacă alături de actriţele Annette Bening, Debra Messing şi Jada Pinkett Smith. În 2009, joacă în ”Serious Moonlight”. În 2014, s-a implicat într-un proiect de televiziune, fiind vocea naratorului în filmul ”How I Met Your Dad”.

Meg Ryan s-a îndreptat şi către regia de film, făcându-şi debutul regizoral, în anul 2015, cu filmul ”Ithaca”, ecranizare a romanului ”Comedia umană” de William Saroyan.

În 2018, actrița a jucat în seria tv ”Picture Paris”.

FOTO: Shutterstock


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)