Confidenţialitate


Actorul Alexandru Arșinel, omagiat de televiziunea publică


Actorul Alexandru Arșinel, omagiat de televiziunea publică

Televiziunea Română va difuza o serie de programe dedicate actorului Alexandru Arșinel, stins din viață la vârsta de 83 de ani.

“S-a stins din viaţă un maestru al scenei şi cinematografiei româneşti, unul dintre actorii care, timp de peste jumătate de veac, a scris istorie în studiourile Televiziunii Române, prin rolurile sale absolut memorabile”, transmite TVR.

Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 13.00, TVR 1 şi TVR Moldova vor difuza o ediţie de colecţie a emisiunii “Politică şi delicateţuri”, avându-l ca protagonist pe îndrăgitul actor. Emisiunea va fi difuzată şi pe TVR Internaţional, duminică, de la ora 16.30.

Seara, de la ora 21.00, la TVR 1 vom revedea comedia muzicală ‘În fiecare zi mi-e dor de tine’, în care Alexandru Arşinel a jucat alături de Teodora Mareş, Stela Popescu, Marin Moraru, Jean Constantin, David Ohanesian şi Florin Piersic.

“Sunt Arşinel, cu bunele şi cu relele mele… Mai mult de atât nu mai pot să dau, nu mai am timp!”, mărturisea actorul, anul trecut, într-un interviu acordat Irinei Păcurariu, realizatoarea emisiunii “Reţeaua de idoli”, program care va fi difuzat vineri, la TVR 2, de la ora 22.00 şi sâmbătă, ora 19.00, la TVR Internaţional. Interviul realizat de Irina Păcurariu cu marele artist va putea fi urmărit şi la TVR INFO şi TVR Moldova, duminică, de la ora 13.00.

TVR 2 a programat în acest weekend încă trei producţii dedicate regretatului actor: “Toamna amintirilor” – emisiune ce readuce în atenţia publicului marile valori din Arhiva de Aur a divertismentului creat de prima televiziune din viaţa românilor (sâmbătă, ora 11.00), “Drag de România mea!” (sâmbătă, ora 0.00) şi un interviu încărcat de emoţie pentru “Destine ca-n filme” (duminică, ora 11.00).

Absolvent al Facultăţii de Teatru din Bucureşti (promoţia 1962) Alexandru Arşinel a debutat pe scena Teatrului Maghiar din Târgu Mureş, dar şi-a dedicat cea mai mare parte din activitatea artistică Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”‘.

“Personalitate de referinţă a scenei româneşti, a avut o vastă activitate şi în televiziune, momentele umoristice filmate de-a lungul deceniilor fiind mărturii ale zâmbetelor pe care Alexandru Arşinel alături de Stela Popescu le-au adus telespectatorilor prin intermediul micului ecran. A fost o poveste care a început în studioul din strada Moliere, a continuat sub lumina reflectoarelor din Calea Dorobanţilor şi va rămâne veşnic vie în Arhiva de Aur a TVR”, conchide televiziunea publicĂ.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării.…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează