Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Mercosur, acordul de comerț liber între Uniunea Europeană și țările din America Latină, se va aplica provizoriu de la 1 mai – anunță Comisia Europeană. Acordul este, în prezent, blocat la Curtea Europeană de Justiție a Uniunii, sesizată de Parlamentul European. Eurodeputații, inclusiv cei din România, au avut un vot decisiv în blocarea semnării inițiale a documentului.
În luna ianuarie, Parlamentul European a sesizat justiția pentru a verifica legalitatea acestui tratat comercial. Însă, în așteptarea unei decizii, Comisia a optat pentru o aplicare temporară a acordului.
De la 1 mai se vor aplica elementele-cheie ale acordului cu țările membre Mercosur care și-au încheiat procedurile de ratificare. Argentina, Brazilia și Uruguay au făcut deja acest lucru. Urmează Paraguay.
Acordul va permite UE să exporte mai multe automobile, mașini-unelte, vinuri și băuturi spirtoase în America de Sud, facilitând în același timp importurile de carne de vită, carne de pasăre, zahăr, orez, miere și soia.
Criticii săi consideră, însă, că acordul va aduce pe piața europeană produse mai ieftine și nu neapărat conforme cu normele de mediu ale Uniunii. Ca urmare, Parlamentul European a stabilit măsuri suplimentare de protecție.
Însă, în pofida protestelor fermierilor europeni deja nemulțumiți de acordul cu Mercosur, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află în Australia pentru încheierea unui nou acord de comerț liber.
