Confidenţialitate


Acord pentru încetarea focului în Siria


Marile puteri – între care Statele Unite și Rusia – au convenit asupra planului de încetare a conflictului armat din Siria.

Planul agreat la Munchen – deocamdată pe hârtie – nu asigură încetarea completă a conflictului armat.

Va fi oferit însă acces transporturilor umanitare în oraşele aflate sub asediu.

Secretarul american de stat, John Kerry, a precizat că acordul este  unul agreat doar ”pe hârtie”.    Planul agreat la Munchen nu asigură și încetarea completă a conflictului sirian și nici a bombardamentelor inițiate de Rusia.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a precizat că Rusia nu va stopa raidurile aeriene în Siria și a explicat că acordul de încheiere a conflictului armat nu se aplică în cazul grupărilor teroriste .

Aliații occidentali susțin că doar câteva raiduri aeriene efectuate de Rusia au vizat poziții ale terorirștilor, majoritatea fiind țintite asupra opoziției lui Bashar al Assad.

Lavrov a declarat că negocierile de pace de la Geneva vor fi reluate cât de curând şi că toate grupurile opoziţiei siriene trebuie să participe la discuţii – implementarea acordului de încetare a focului în Siria, în shcimb, va fi o chestiune dificilă.

În replică, secretarul britanic de Stat, Philip Hammond, a susţinut că încetarea conflictului armat din Siria ar avea loc doar dacă Rusia ar înceta să mai efectueze raiduri aeriene în sprijinul forţelor guvernamentale.

Planul privind încetarea bombardamentelor în Siria a fost convenit pe fondul solicitărilor reprezentanţilor opoziţiei siriene, care au abandonat negocierile de pace de la Geneva din cauza conflictului.


Ultimele stiri
Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează