Confidenţialitate


ACEA: Vânzările auto scad în Europa


ACEA: Vânzările auto scad în Europa

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Europa a scăzut cu 25,2% în septembrie, la 972.723 unităţi, din cauza deficitului de semiconductori, în timp ce România a raportat un declin de 17,8%, arată datele publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Pe piaţa auto din România au fost înmatriculate 8.942 de autoturisme în septembrie, faţă de 10.878 în perioada similară din 2020.

Toate marile pieţe europene au raportat scăderi de peste 20% în septembrie, de la Marea Britanie (34,4%) şi Italia (32,7%) la Germania (25,7%), Franţa (20,5%) şi Spania (15,7%).

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut în primele nouă luni din acest an cu 6,9%, fiind livrate aproximativ 9,16 milioane de vehicule, faţă de 8,56 milioane de unităţi în perioada similară din 2020.

Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 4,3% în perioada ianuarie-septembrie 2021, fiind înmatriculate 88.262 autoturisme, faţă de 84.600 vehicule în perioada similară din 2020.

Toate marile pieţe europene au raportat creşteri în primele nouă luni din acest an, cu excepţia Germaniei (minus 1,2%). Vânzările au au urcat în perioada ianuarie-septembrie 2021 cu 20,6% în Italia, cu 8,8% în Spania, cu 8% în Franţa şi cu 5,9% în Marea Britanie.

În sectorul auto din UE sunt 14,6 milioane de angajaţi (direct şi indirect), reprezentând 6,7% din toate locurile de muncă din blocul comunitar. De asemenea, 11,5% din locurile de muncă din industria UE – aproximativ 3,7 milioane – sunt în sectorul auto, conform datelor ACEA.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează