Confidenţialitate


Accidente rutiere grave în Argeș și Bacău


Accidente rutiere grave în Argeș și Bacău
Doi oameni au decedat şi alţi trei au fost răniţi în urma coliziunii între un autoturism şi un autocamion produsă luni, pe DN 73 C, la ieşirea din municipiul Curtea de Argeş către Râmnicu Vâlcea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, trei dintre victime au fost găsite inconştiente, încarcerate în autoturism. La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe, un echipaj SMURD şi o autospecială de descarcerare, notează Agerpres.

Cei cinci răniţi, toţi bărbaţi, dintre care doi aflaţi în stop cardio-respirator, au fost transportaţi la spitalul din Curtea de Argeş. Cei doi bărbaţi aflaţi în stop cardio-respirator nu au mai putut fi resuscitaţi, fiind declaraţi decedaţi.

O autospecială pentru transport victime multiple a fost trimisă la Curtea de Argeş pentru a-i prelua pe cei trei supravieţuitori în vederea transferului la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Un accident grav s-a produs luni dimineață, în jurul orei 04.30, în localitatea Nicolae Bălcescu, din județul Bacău. O mașină a intrat într-un copac de pe marginea DN 2. cel mai probabil, șoferul a adormit la volan. O persoană a fost declarată decedată la fața locului și 3 persoane conștiente au fost preluate de SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță și duse la spital.


Ultimele stiri
Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează