Confidenţialitate


Accident pe Lacul Snagov: un bărbat a fost găsit mort (AUDIO)


Bărbatul de aproximativ 60 de ani care era căutat, de noaptea trecută, în Lacul Snagov, în urma accidentului dintre două ambarcațiuni, a fost găsit, pe fundul lacului.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost adus pe mal de scafandri, după mai multe ore de căutări.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență BucureștiIlfov, Daniel Vasile, a precizat că la bordul celor două ambarcațiuni implicate în accident se aflau 11 persoane.

Dintre acestea, patru au fost transportate la spital. Printre acestea este o femeie de aproximativ 30 de ani, găsită în comă și internată la Spitalul Floreasca. Tot la Floreasca a mai fost internat un bărbat cu traumatism cranio-cerebral minor, iar la Spitalul Elias au fost internați o femeie şi un bărbat cu traumatisme cranio-cerebrale minore şi fracturi deschise de membre inferioare, potrivit coordonatorului SMURD București, Bogdan Oprița.

Pompierii ISU București au fost sesizați în legătură cu accidentul, duminică, la ora 00.30.

Ei au găsit una dintre ambarcațiuni, scufundată la șase metri adâncime și la 200 de metri de mal.

Bărbatul decedat a fost găsit la 40 de metri față de ambarcațiune.

Ce se întîmplă la Snagov?

Dan Trifu, președintele Fundației Eco Civica, a reclamat navigația cu bărci mult prea puternice de pe lacul Snagov.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Custodele Lacului Snagov, Constantin Turmac, afirmă la rîndul său că a depus în ultimii șase ani zeci de sesizări cu privire la situația din aria naturală protejată.

Documentele au ajuns, între alte instituții, la Garda de Mediu și la Autoritatea Navală.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Constantin Turmac a invocat și o situație în care recursul la autoritățile statului s-a dovedit inutil – a reclamat la 112 un foc de artificii la mai puțin de 500 de metri de marginea pădurii.

În acest fel s-ar fi celebrat nunta fiicei unui demnitar local.

Constantin Turmac susține că a filmat cele întîmplate, dar că Procuratura nu s-a arătat interesată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO