Accident grav pe DEx12, în Olt: trei oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Sursa foto: Inquam Photos /Dana Cotovanu
Trei oameni au murit, iar alți doi au fost răniți într-un accident produs vineri pe DEx12, în apropierea localității Priseaca din județul Olt. În accident au fost implicate un autotren, o autoutilitară și un autoturism.
UPDATE 18: 25. Trei oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Toate cele cinci victime se aflau în autoutilitară. Șoferul, în vârstă de 54 de ani, și un pasager au fost răniți și transportați la spital, iar ceilalți trei pasageri au murit.
Potrivit primelor verificări ale polițiștilor, autotrenul, condus de un cetățean sârb în vârstă de 58 de ani, era oprit pe acostament și ocupa parțial prima bandă, după ce suferise o defecțiune. Autoutilitara ar fi intrat în coliziune cu autotrenul și, în urma impactului, a fost proiectată într-un autoturism care circula pe banda a doua.
Șoferii celor trei vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool.
Știrea inițială
Din primele informații, în accident sunt implicate o autoutilitară și un autotren cu remorcă, potrivit DRDP Craiova.
Autotrenul avusese o explozie de anvelopă și, deși a trecut de parcarea de la kilometrul 67, unde putea opri în siguranță pentru verificări, a mai mers aproximativ un kilometru. Apoi, a oprit pe acostament, ocupând parțial prima bandă.
O echipă tehnică se deplasa către autotren pentru a interveni și pentru a instala semnalizarea necesară. Membrii echipei opriseră pentru a îndepărta resturile de anvelopă de pe carosabil și se îndreptau către autotren când s-a produs accidentul.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, autotrenul nu apucase să fie semnalizat corespunzător în momentul producerii accidentului.
La fața locului intervin echipele pentru gestionarea situației. Circulația este în continuare blocată pe sensul Pitești-Craiova.






