Confidenţialitate


Accident cu patru maşini în centrul capitalei


Accident cu patru maşini în centrul capitalei

UpDate: Cazul accidentului de pe bulevardul Dacia din Bucureşti a fost preluat de Parchetul Capitalei şi poliţişti de la Serviciul Omoruri şi Brigada Rutieră.

În accidentul care a avut loc în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, au fost implicate patru maşini. Cinci persoane au fost rănite. Două au fost transportate la Spitalul Elias, iar trei la Floreasca.

Unul dintre şoferii implicaţi este suspectat că a lovit intenţionat celelalte trei maşini, care erau oprite la semnafor. Ar fi tras de volan, pentru că ar fi încercat să-şi rănească soţia, care se afla cu el în maşină, şi cu care se certa, susţin surse judiciare. Exista informaţii că bărbatul era sub influenţa drogurilor.

Din primele date strânse de procurori, acuzaţia sub care ar urma să se facă investigaţia ar fi de tentativă de omor, dar încadrarea se va face după audieri.

 

Accident pe bulevardul Dacia din Bucureşti, cu patru maşini implicate.

Cinci răniţi au fost transportati cu ambulanţele SMURD la spital, după ce patru autovehicule s-au lovit pe bulevardul Dacia, între intersecţiile cu Calea Victoriei şi Calea Giviţei. În accident au fost implicaţi şapte oameni:  doi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii rutieri fac cercetări la faţa locului pentru a determina cauzele producerii accidentului.

Trei femei şi doi bărbaţi  au suferit contuzii şi au fost duşi la spitalele Floreasca şi Elias.

Primele date arată că accidentul a fost provocat de unul dintre şoferi. Acesta s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului sau a stupefiantelor, însă nu a putut fi testat la faţa locului, fiind foarte agitat. Se relatează chiar că a încercat să fugă,  dar a fost reţinut de poliţişti şi condus pentru recoltarea probelor biologice.

În urma accidentului, circulaţia pe Bulevardul Dacia a fost complet blocată.

Sursa foto: facebook Gabriela Ghiban


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează