Confidenţialitate


Academia Națională de Informații îi retrage diploma ministrului Teodorovici


Academia Națională de Informații îi retrage diploma ministrului Teodorovici

Colegiul Național de Informații – unde și-au luat diplome pe bandă mai mulți politicieni – este la un pas de a fi închis, în urma unui scandal în care este implicat actualul ministru de finanțe, Eugen Teodorovici.

Acesta a absolvit Colegiul, deși nu a trecut deloc pe la cursuri.

Academia Națională de Informații Mihai Viteazu a anunțat că activitatea Colegiului este suspendată și se verifică modul în care au fost obținute diplomele.

Comisia creată de Academia Națională de Informații a ajuns la concluzia că procedurile de evaluare și de acordare a diplomei de absolvire au fost încălcate în cazul lui Eugen Teodorovici .

Concret, acesta a primit note la niște evaluări la care, de fapt, nici nu a participat.

Academia de Informații Naționale spune – într-un comunicat de presă – că va retrage diploma lui Teodorovici și că cei vinovați de încălcarea procedurilor nu mai lucrează pentru Academie sau pentru SRI.

S-a decis, însă, verificarea tuturor absolvenților Colegiului Național de Informații, de la înfiinţarea sa şi până în prezent.

În perioada verificărilor, activitatea Colegiului este suspendată .

Reacţia ANIMV a venit după ce Teodorovici a susţinut, la o emisiune a postului public de televiziune, că are o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii, dar nu ştie în ce, fiindcă nu a fost “nici măcar o dată” la cursul respectiv şi nu ştie de ce a primit-o.

De la înființare, în 2002, și până în prima parte a lui 2017, pe la Colegiu au trecut 885 de persoane.

Printre absolvenți se află parlamentari, demnitari și funcționari guvernamentali, funcționari publici din administrația centrală și locală, dar și reprezentanți ai unor mari companii sau ai societății civile (presă, ONG-uri, Biserică, sindicate sau din mediul privat).


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează