Confidenţialitate


Abia peste 8 ani catolicii și ortodocșii vor sărbători din nou Paștele simultan


Abia peste 8 ani catolicii și ortodocșii vor sărbători din nou Paștele simultan

Anul acesta, sărbătoarea Paștelui este comună, atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici.

Așa s-a întâmplat de câteva ori din 2007 încoace.

Numai că metodele de calcul nu mai permit prăznuirea comună până în aprilie 2025.

Abia la 20 aprilie 2025 catolicii și ortodocșii vor sărbători din nou, simultan, Paștele.

Așa s-a întâmplat la 8 aprilie 2007, 4 aprilie 2010, 24 aprilie 2011 și 20 aprilie 2014.

După sărbătoarea de anul acesta, 16 aprilie, va urma o pauză de 8 ani.

Această pauză este provocată de metodele de calcul. În primul rând, Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian iar cea Catolică – pe cel gregorian, calendal folosit de aproape toată lumea. Calendarul iulian este cu 13 zile în urma celui gregorian.

Ce s-a întâmplat, de fapt: din anul 540 până în 1583, Paștele era sărbătorit în aceeași zi.

Când Papa Grigorie al XIII-lea a înlpturat 10 zile din calendarul iulian – și a introdus calendarul ce-i poartă numele, gregorian – măsura nu a fost adoptată și de biserica ortodoxă, astfel că data nu a mai coincis.

Apoi, data la care e sărbătorit Paștele e calculată în funcție de două fenomene astronomice: unul cu dată fixă, echinocțiul de primăvară (21 martie) și unul cu o dată care se schimbă, mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului.

Paștele e sărbătorit în prima duminică după luna plină de după echinocțiu. Și ar mai fi un lucru important: din 1924, unele biserici ordotoxe au început să fixeze Paștele după calendarul nou. Pentru unitate, s-a decis ca măcar Paștele să fie sărbătorit de toate bisericile ortodoxe după calendarul vechi, iulian.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează