La Constanța, porturile maritime și fluviale au fost închise din cauza ceții dense.
Liberalii au depus astăzi la Parlament un proiect pentru abrogarea legii adoptate în iunie 2012 care prevede obligația furnizorilor de…
Editura Litera organizează a doua ediție a evenimentului Noaptea Cărţilor Deschise in Bucuresti.
La Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului de Urgenţă a fost realizată o intervenţie de transplant de ligament prin metoda…
Rusia este un element de destabilizare în regiune, afirmă președintele Traian Băsescu.
Rând pe rând, parlamentarii care au luat cuvântul au recunoscut că protestele oamenilor au avut un rol decisiv în ceea…
Prețul unui apartament ajunge până aproape de 5000 de euro pe noapte, dar reprezentanții agențiilor de turism consideră că mulți…
Vladimir Rybak a fost descoperit într-un râu, în apropierea orașului Slaviansk, alături de un alt cadavru, neidentificat până acum.
Au răpit trei membri indonezieni ai echipajului şi au furat o parte din încărcătură.
E vorba de penitenciarele în care a fost deținut presupusul organizator al atentatului împotriva USS Cole din anul 2000.
Angajații francezi nu mai au voie să trimită email-uri după ora 18, iar suedezii testează un program de lucru de…