Indemnizațiile pentru revoluționari vor fi acordate doar celor care au participat la acțiuni de stradă din anumite orașe, cum ar…
''Ministerul Sănătăţii va supraveghea piaţa cosmeticelor și va putea chiar să retragă sau să interzică produsele considerate periculoase.
''Șeful Guvernului se va întâlni la Washington cu secretarul american pentru comerț, dar și cu reprezentanții unor companii americane.'
Șeful statului urmează să fie primit de președintele Francois Hollande la Palatul Elysee, dar se va întâlni și cu reprezentanți…
Vor avea loc în perioada 17-23 aprilie.
Așa arată planul actualizat al Ministerului Transporturilor.
Creditorii externi le recomandă băncilor restructurarea bilaterală a creditelor acordate în această monedă.
Proiectul de hotărâre de guvern prevede un plafon al garanțiilor de 350 de milioane de lei.
Specialiștii Autorității pentru Supraveghere Financiară încearcă să stabilească un 'preț informativ' pentru asigurările auto.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor…
Camera Deputaților a încuviințat aseară urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a fostului ministru, în dosarele 'Gala Bute' și 'Microsoft'.