Marţi, 23 iunie, între orele 9 – 16, se închide circulația rutieră peste trecerea la nivel cu calea ferată către…
Potrivit unor surse din Poliție, acesta avea o alcoolemie de 0,85g/l de alcool pur în sânge. În urma accidentului, o…
Copreședinta PNL – Alina Gorghiu – recunoaște că a fost audiată în dosarul lui Mihail Vlasov, fostul șef al Camerei…
Geologii români îi contrazic pe cei ungari și susțin că nu există riscul ca vulcanul Ciomatu să erupă din nou.…
Elena Udrea va fi cercetată sub control judiciar în dosarul ”Gala Bute”, ceea ce înseamnă că nu va mai sta în…
Festivalul Internațional de Teatru SIBIU 2015, ziua a V-a. Urmăriți zilnic, de la ora 17.15, rubrica ”Sus cortina!” dedicată celor mai…
Senatorii și deputații au aprobat, astăzi, cu 303 voturi “pentru”, 124 voturi “împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru…
Ecologişti convinşi, finlandezii vor să-şi reducă pe cât posibil dependenţa energetică de combustibili fosili. Guvernul de la Helsinki propune ca…
Italia verea să le acorde imigranţilor clandestini vize temporare Schengen, dacă celelalte state ale Uniunii Europene nu preiau, urgent, cel…
Într-o atmosferă de oarecare mister, primul baschetbalist al țării a mers în Turcia pentru o operație de ligamente. Ieri a…
După o relație foarte lungă de făcut curte, mai exact 27 de ani, George Kirby, în vârstă de 103 ani,…