A șaptea lună consecutivă în care inflația se menține peste 9%. Românii plătesc mai mult pentru alimente, servicii și energie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Prețurile continuă să crească în România, iar inflația rămâne la un nivel ridicat, chiar dacă în februarie s-a înregistrat o ușoară scădere față de luna precedentă – 9,3% față de 9,62% în ianuarie. În continuare, românii plătesc mai mult pentru alimente, servicii și energie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Este însă a șaptea lună consecutivă în care inflația se menține peste pragul de 9%.
La capitolul alimente, cea mai mare creștere de preț s-a înregistrat la cafea, care este cu peste 25% mai scumpă decât anul trecut. S-au scumpit și fructele proaspete cu 16%, pâinea și laptele cu 10%, ouăle cu 14% și carnea, în medie, cu 10%.
Există însă și câteva alimente care s-au ieftinit față de anul trecut, printre care cartofii, fasolea, făina și mălaiul.
În zona serviciilor, creșteri importante au fost la biletele de tren – aproape 25%, la serviciile de apă și salubritate – peste 17%, dar și la reparațiile auto sau la serviciile de igienă și cosmetică – aproape 15%.
La produsele nealimentare, cea mai mare scumpire rămâne energia electrică, al cărei preț a crescut cu aproape 57%, după eliminarea schemei de plafonare a tarifelor.
Potrivit Institutului Național de Statistică, de anul acesta în calculul inflației sunt incluse și jocurile de noroc, care au înregistrat, la rândul lor, creșteri de preț față de aceeași perioadă a anului trecut, puțin peste 4%.
