Confidenţialitate


A inceput Postul Pastelui


Astăzi a început Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai asupru post de peste an. Potrivit unor estimări, în această perioadă vânzările de carne, lapte și ouă scad cu până la 20%.

La mare căutare vor fi legumele și fructele, iar unii comercianți profită de post și măresc prețurile.

Postul Paștelui sau Postul Mare vine după o săptămână în care credincioșii ortodocși au renunțat la carne și au mâncat dar lactate. Ieri a fost lăsatul secului și pentru aceste produse.

Duminica de dinaintea intrării în Postul Mare mai este cunoscută și ca Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Ziua a fost marcată prin mai multe obiceiuri vechi de sute de ani. În unele sate, au avut loc șezători. Tinerii au mers la o casă din sat, iar fetele au adus gogoși și plăcinte calde. A fost ultima noapte de distracție, până la Paști.

De astăzi, cei care țin post renunță la carne și lactate timp de șapte săptămâni. Este și perioada în care credincioșii se apropie de Dumnezeu, spun preoții.

În postul Paștelui, credincioșii au voie să mănânce pește de două ori: de Bunavestire și de Florii. Reprezentanții Bisericii spun că aproximativ 8 milioane de români postesc în această perioadă.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…