Confidenţialitate


A început demolarea clădirii în locul căreia, în 2026, va începe construirea Institutului Oncologic Regional Timișoara | AUDIO


A început demolarea clădirii în locul căreia, în 2026, va începe construirea Institutului Oncologic Regional Timișoara | AUDIO

Sursa foto: Facebook / Consiliul Județean Timiș

La Timișoara a început astăzi demolarea, dupa 30 de ani, a unei clădiri ridicate în 1994 si în care trebuia să funcționeze Spitalul Municipal. Spitalul „fantomă” –  asa cum a fost supranumită ruina de la marginea orașului – va fi pus la pământ până la sfârșitul acestui an și în locul său va fi ridicat Institutul Oncologic Regional Timișoara.

Ce dotări va avea viitorul Institut Regional de Oncologie

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noua unitate sanitară – care ar urma să deservească întreaga zonă de vest a țării – este finanțată din PNRR și ar trebui finalizată în 34 de luni. În acest an va fi făcută proiectarea, care se desfășoară în paralel cu demolarea. Apoi, de la începutul anului viitor, spun autoritățile județene, va începe ridicarea noului spital.

Viitorul Institut Regional de Oncologie, care va costa aproape 200 de milioane de euro, va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, ambulatoriu, zonă de servicii de diagnosticare ce include laboratoare pentru analize, imagistică, endoscopie, un bloc operator, secție de terapie intensivă, laborator de radioterapie, un altul de medicina nucleară, dar și un centru pentru transplant medular.

Spitalul Municipal care n-a mai fost 

Lucrările la clădirea a cărei demolare a demarat astăzi au început în 1994. După patru ani s-au oprit. Finanțarea construcției a fost apoi sistată în 1998. Au urmat transferuri de la Ministerul Sănătății la Consiliul Local Timișoara, apoi la Consiliul Județean Timiș, apoi din nou Consiliul Local Timișoara.

În 2009, ruina este preluată din nou de Ministerul Sănătății pentru că autoritățile locale nu mai știau ce să facă cu clădirea. În 2012 se stabilește că ar putea deveni Institut Oncologic Regional Timișoara.

Au mai trecut 13 ani până când să înceapă construcția efectivă a noului spital. În fiecare an, în România sunt înregistrate peste 100.000 de noi cazuri de cancer. Timișul este printre primele județe din țară în ceea ce privește incidența bolilor oncologice.


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează