Confidenţialitate


A demisionat administratorul special al RADET


A demisionat administratorul special al RADET

Administratorul special al RADET, Răzvan Ionuț Nițu, a demisionat după accidentul de aseară din București, în urma căruia doi muncitori au murit.

O conductă de apă caldă s-a spart în zona Palatului Cotroceni, iar înainte ca oamenii să poată face ceva, ţeava s-a rupt complet şi din ea au ţâşnit apă şi aburi fierbinţi.

Ioana Stoica, președintele Sindicatului RADET, a explicat la Europa FM cum s-a produs accidentul.

Ea spune că una dintre cauze este vechimea rețelei de termoficare din București.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Unul dintre muncitori, care a fost prins în subteran lângă conductele de termoficare, a fost găsit decedat de pompieri, iar al doilea, care a ieșit singur și care fusese transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă, a murit și el.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează