Confidenţialitate


6 oferte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva


Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor a anunțat, luni, că au fost depuse 6 oferte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva (secţiunile E şi D), în lungime de 9,13 km.

“Au fost depuse 6 oferte pentru Proiectarea şi Execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva (secţiunile E şi D), cu o lungime de 9,13 km. În cadrul acestui contract, câştigătorul va construi inclusiv 2,13 km de tunel forat compus din două galerii unidirecţionale”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Pentru acest proiect, cu o valoare maximă estimată de 2,593 miliarde lei (fără TVA), s-au arătat interesați proiectanţi şi constructori din România, Grecia şi Turcia, a precizat ministrul.

Contractul- finanţat prin PNRR- prevede termene de maximum 11 luni pentru proiectare şi de 34 de luni pentru execuţie.

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ofertele au fost depuse de: Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC SA & PE Construct SRL – Euro-Asfalt d.o.o; Aktor Societatea Tehnică Anonimă (Aktor SA); Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret AS; Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS – Yapi Merkezi Inşaat ve Sanayi AŞ; Mapa Insaat ve Ticaret Anonim Sirketi; Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret AS.

Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice. Valoarea estimată a contractului este între 2,283 milioane lei şi 2,593 milioane Lei fără TVA.

Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m.

FOTO: Inquam/Bogdan Dănescu


Ultimele stiri
Comisia Europeană reclamă România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a închis şi reabilitat depozitele de…

Impozitul pentru locuințele din Delta Dunării și din Munții Apuseni, redus cu 50%. Guvernul a luat această măsură…

Bacău: Administratorul public al municipiului a fost trimis a doua oară în judecată, într-un dosar de fraudă cu…

Polonia va avea un zid anti-drone. Proiectul se ridică la 3,6 miliarde de euro, fonduri împrumutate prin programul…

O nouă închisoare în țară. Noul sector de deținere aparținând Penitenciarului Mioveni va fi funcțional în curând, după…

Timiș: Părinții copilului de 13 ani acuzat de uciderea lui Mario Berinde, decăzuți din drepturi. Direcția de Asistență…

Tenis: Carlos Alcaraz – Novak Djokovic, în finala de la Australian Open, după semifinale dramatice

Ilie Bolojan le-a cerut instituțiilor implicate în criza apei de la Curtea de Argeș să finalizeze analizele și…

Luiza Popovici, jurnalista care a documentat cazul Cristian Andrei: Mi-am pus un semn de întrebare când nu i-am…

Curtea de Apel București a amânat pentru 11 februarie pronunțarea asupra contestației avocatei AUR Silvia Uscov privind numirea…