Confidenţialitate


4 polițiști brașoveni au fost reținuți pentru corupție | AUDIO


Mașină de poliție din România.

Doi dintre ei, de la Serviciul Permise, luau câte 5.000 de lei pentru fiecare candidat care „era ajutat” să treacă proba de traseu. Alți doi agenți reținuți erau de la Poliția Rutieră. Pe contravenienți îi „iertau”de amenzi în schimbul unor tratamente SPA la hoteluri din Poiana Brașov.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Conform prim-procurorului Adrian Radu, polițiștii de la Serviciul Permise aveau un complice: „Acesta făcea reclama necesară și se ocupa de colectarea mitei. Mita era de 5000 de lei”.

Candidații care picau traseul erau programați pentru reexaminare de cei doi polițiști în zile de sâmbătă și le acordau permisul, chiar dacă nu meritau

Programările nu respectau nici termenul necesar de două luni între două examinări. Unul dintre candidații trecuți de examenul aranjat a fost implicat într-un accident grav la numai 10 zile de la obținerea permisului de conducere.

Ceilalți doi 2 agenți reținuți – activau la Poliția Rutieră din Poiana Brașov și, respectiv, Râșnov. Sunt acuzați de abuz în serviciu, explică prim-procurorul Adrian Radu.

„Persoane care ar fi vrut să ajungă în anumite destinații unde este nevoie de liberă treceră, cum ar fi în zona Poiana Brașov, au beneficiat de această facilitate”, a spus prim-procurorul Adrian Radu.

Cei doi cereau și primeau tot felul de favoruri: acces la persoane influente și chiar tratamente SPA la lanțuri hoteliere din Poiana Brașov

Surprinzător, unul dintre cei acuzați este agentul șef principal de la Poliția Râșnov, Cornel Sandu, supranumit „Lupul de la Rutieră”. El a fost premiat, în urmă cu doi ani de ministrul de Interne, Lucian Bode, cu „Diploma de integritate”, tocmai pentru că refuza mita.

Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: Ionel Arsene s-a predat în Italia


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu