Confidenţialitate


4 angajați ai NIS Petrol, puși sub acuzare într-un dosar de spionaj. Compania, controlată de Gazprom


4 angajați ai NIS Petrol, puși sub acuzare într-un dosar de spionaj. Compania, controlată de Gazprom

În urma percheziţiilor efectuate de procurorii Direcției Antimafia în Bucureşti şi Timişoara, luni, într-un dosar privind divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transferul neautorizat de date informatice, 8 persoane au fost duse la audieri.

4 dintre acestea au fost puse sub acuzare.

Anchetatorii DIICOT au descins la sediul şi punctele de lucru ale unei NIS Petrol, controlată de compania rusească Gazprom Neft.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare a datelor.

Procurorii spun că, în calitate angajaţi ai unei filiale a unei companii multinaţionale, aceştia au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia.

Cercetările sunt continuate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.

Procurorii DIICOT au descins, luni, în mai multe locaţii din Timişoara şi Bucureşti aparţinând firmei NIS Petrol, controlată de compania rusească Gazprom Neft, în cadrul unei anchete penale ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit acestora, percheziţiile au loc la sediul companiei NIS Petrol din Timişoara, puncte de lucru, dar şi locuinţele unor angajaţi.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează