Confidenţialitate


34 de doctori și farmaciști, achitați în dosarul falsificării rețelor medicale. Procesul a durat prea mult iar faptele s-au prescris


34 de doctori și farmaciști, achitați în dosarul falsificării rețelor medicale. Procesul a durat prea mult iar faptele s-au prescris

Achitări în dosarul falsificării rețelor medicale: 34 de persoane, medici și farmaciști, au ajuns în fața judecătorilor în urmă cu 10 ani acuzați de înșelăciune și dare de mită. Acum, după ani de procese, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris. Astfel toți inculpații au fost achitați.

În urmă cu 10 ani, în 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti trimitea în judecată 34 de persoane, printre care medici şi farmacişti din Capitală.

Erau acuzaţi că au falsificat peste 4.000 de reţete medicale, înşelând Casa Naţională de Asigurări cu 1,6 milioane lei.

Procurorii susțineau atunci că medicii prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial.

Pentru asta, farmaciştii obţineau un bonus la salariu iar medicii primeau sume de până la 5% din valoarea rețetei.

8 ani a durat procesul la Tribunalul Bucureşti. Instanţa aplica în decembrie 2020 câteva condamnări cu suspendare. Însă, au urmat alţi doi ani de dezbateri la Curtea de Apel Bucureşti, care a dat şi verdictul final: toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru că faptele s-au prescris.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | LIVE…

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează