Confidenţialitate


30 iunie, ziua asteroizilor


30 iunie, ziua asteroizilor

În fiecare an, la 30 iunie, este marcată ziua asteroizilor.

Agenția spațială americană NASA monitorizează atent obiectele cosmice care se apropie periculos de Terra. Momentan sunt mai mult de 1.500, dar nu avem motive de panică pentru următorul secol.

Iniţiator al acestei zile a asteroizilor este Brian May, chitarist al trupei Queen, totodată un astrofizician cu doctorat.

Mişcarea începută de el, la care au aderat oameni de ştiinţă şi artişti, propune să înțelegem mai bine sistemul solar.

În România, sărbătoarea este promovată de cosmonautul Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiu, în 1981.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează