Confidenţialitate

30 de grade în Lunca Dunării, la ora 9

La ora 9, se înregistrau deja 30 de grade în Caracal, județul Olt. De altfel, județul se află printre cele 18 județe, dar și Capitala aflate sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi care pot ajunge și depăsi 40 de grade. Alte 15 județe sunt sub cod galben.

Temperaturi ridicate, de 25-26 de grade, se înregistrau la ora 9 și în Bacău și Zalău.

Meteorologii anunţă că vineri valul de căldură se va accentua în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Mai mult, meteorologii ar putea emite azi un cod roșu de caniculă, a anunțat joi Administrația Națională de Meteorologie.

În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 – 39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, potrivit meteorologilor.

Capitala şi 18 judeţe se vor afla sub cod portocaliu de caniculă. De asemenea, în Crişana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, pentru 15 judeţe fiind emis cod galben de caniculă.

Singurele judeţe care nu se vor confrunta cu temperaturi caniculare vor fi Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta avertizeaza că în interiorul mașinilor, temperaturile cresc foarte mult în zilele caniculare.

Astfel, când afară temperatura este de 26 de grade Celsius, în interiorul unei mașini, după 20 de minute, temperatura ajunge la 43 de grade. După 40 de minute, temperatura ajunge la 48 de grade, iar după o oră, temperatura resimțită în interiorul unei mașini este de 51 de grade.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta anunță că pe timpul caniculei, copiii sunt cei mai vulnerabili din cauză că temperatura lor corporală crește de trei până la cinci ori mai repede decât la un adult.

Când temperatura corporală a unui copil atinge 40 de grade Celsius, organele interne încep să cedeze, iar la 41,6 grade poate surveni decesul, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Alte sfaturi ce va pot ajuta în perioadele caniculare: închideți ferestrele în timpul zilei și aerisiți noaptea, petreceti 2-3 ore pe zi într-un spațiu climatizat si limitați activitățile fizice.

În această perioadă este recomandat să beți cel puțin 2-3 litri de apa pe zi și să va acoperiți capul și gâtul atunci când ieșiți afară. De asemenea, purtați haine lejere, din fibre naturale. Nu consumați alcool, cofeină sau băuturi cu mult zahăr. De asemenea, evitați deplasările la orele de vârf, între orele 11 și 18.