Confidenţialitate


3 seri de Psihedelia, la Sala Palatului


3 seri de Psihedelia, la Sala Palatului

Delia susţine 3 concerte din seria Psihedelia sâmbătă, duminică şi luni la Sala Palatului din Bucureşti.

Spectacolele încep la ora 20.00.

“Fără să-mi dau seama, am devenit culoare, sunet și mișcare. Mă-nvârt în spirale de lumina repede, mai repede, din ce în ce mai repede. Universul se împletește și răsucește, construindu-se sub ochii noștri: vezi muzica? Nu-ți fie teamă, ești în lumea pe care am creat-o pentru noi: ia-mă de mână, sunt călăuza ta în acest univers al sinesteziei absolute. Pe pământ, sunt o viziune colorată într-o mare alb-negru. Aici, suntem cine vrem să fim: creează-te! Desenează-te, ascultă-mă, iubește-te, descoperă”, spune artista.

Biletele, care costă între 75 şi 350 de lei, sunt de găsit la Sala Palatului, magazinul Muzica, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour, Inmedio, Orange, Vodafone şi benzinăriile OMV, conform Cat Music.

 


Ultimele stiri
Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…