Confidenţialitate


25 decembrie 1989, ziua execuției Ceaușeștilor | VIDEO


25 decembrie 1989, ziua execuției Ceaușeștilor | VIDEO

La 25 decembrie 1989, se desfășura procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.

Tribunalul i-a condamnat pe cei doi, cu unanimitate de voturi, la moarte şi confiscarea averii sub acuzaţiile de genocid, subminarea puterii de stat şi subminarea economiei naţionale.

Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată  în incinta garnizoanei din Târgovişte, unde Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu fuseseră aduşi pe 22 decembrie. Cu o zi înainte, la 21 decembrie 1989, dictatorul Nicolae Ceaușescu convocase un mare miting în Bucureşti ca să arate că regimul său se bucură de susţinere populară. Discursul lui Nicolae Ceauşescu a fost întrerupt de huiduieli şi ţipete. Atunci a fost ultimul discurs al dictatorului Nicolae Ceaușescu și startul Revoluției în București.

Consiliul Frontului Salvării Naționale publica în Monitorul Oficial din 26 decembrie Comunicatul privind procesul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu în fața Tribunalului Militar Extraordinar din 25.12.1989.

Textul integral al comunicatului:

Luni, 25 decembrie 1989, a avut loc procesul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu în fața Tribunalului Militar Extraordinar.

Capetele de acuzare au fost:

1. Genocid – peste 60.000 de victime.

2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat.

3. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.

4. Subminarea economiei naționale.

5. Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse la bănci străine.

Pentru aceste crime grave săvîrșite împotriva poporului român și a României, INCULPAȚII NICOLAE CEAUȘESCU ȘI ELENA CEAUȘESCU AU FOST CONDAMNAȚI LA MOARTE și confiscarea averii.

Sentința a rămas definitivă și a fost executată.

CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…