Confidenţialitate


24 martie – Ora Pământului


24 martie – Ora Pământului

Evenimentul Ora Pământului (“Earth Hour”), marcat în anul 2018 la data de 24 martie în intervalul 20.30 – 21.30, reprezintă cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istoria omenirii.

Ora Pământului începe în insulele Fiji, trecând apoi în Asia, Europa şi America.

Obiectivul acestei iniţiative este să amintească faptul că energia consumată are un efect negativ asupra planetei şi să îndemne autorităţile şi persoanele particulare să acţioneze pentru menţinerea climei în limitele normale. Energiile fosile (cărbune, gaz, petrol), utilizate în producerea electricităţii, sunt responsabile de trei sferturi din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii climatice – scrie Agerpres.

De-a lungul timpului, organizatorii au marcat acest eveniment prin stingerea luminilor pentru o oră în construcţii emblematice: cele mai înalte turnuri gemene, Petronas Twin Towers, din Kuala Lumpur (Malayezia); Sfinxul şi piramidele (Egipt); cel mai înalt turn din lume (829 m, 200 de etaje) construit în Dubai, Burj Khalifa; la Moscova, clădirile din jurul Pieţei Roşii, Muzeul Istoriei, magazinul GUM, catedrala Vasili Blajenâi şi o parte din incinta Kremlinului; la Paris, Turnul Eiffel, Primăria, catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei; la Lisabona, Turnul Belem şi mânăstirea Jeronimos; la Londra, Palatul Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei; Fântâna din Geneva, catedralele din Lausanne şi Fribourg, castelul din Chillon etc.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2007, la Sydney, în Australia, înregistrându-se participarea a 2,2 milioane de oameni.

Și în acest an, mai multe oraşe din România şi-au anunţat participarea la Ora Pământului prin oprirea iluminatului public în zone extinse, pentru a atrage atenţia asupra importanţei fiecărui cetăţean în protejarea mediului.

În România, Ora Pământului se marchează din 2009.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează