Confidenţialitate



20 de pacienți COVID, transferați până la acest moment în Ungaria


20 de pacienți COVID, transferați până la acest moment în Ungaria

Douăzeci de pacienţi români cu COVID-19 au fost transferaţi la spitale din Ungaria în decurs de două zile, iar pe parcursul serii de sâmbătă vor mai fi transferați cinci – anunță Ministerul Sănătății: ”În cele două zile au fost transferaţi 21 de pacienţi. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului, deci în cele centrele universitare din Szeged şi Debrecen se află 20 de pacienţi internaţi”.

Sâmbătă vor mai fi transferaţi alţi 5 pacienţi la Szeged, din zona de vest a ţării.

E vorba – potrivit corespondentului Europa FM la Arad – de pacienți care așteptau la Primiri Urgențe eliberarea unor locuri la ATI.

În spitalele din Ungaria a fost trimis și personal medical din România care ţine legătura cu familiile pacienţilor transferaţi.

În total, un număr de 50 de pacienţi cu COVID-19 urmează să fie transferaţi din România la spitale din Ungaria.

Primii pacienți a fost transferați joi. Din păcate, unul dintre ei a decedat.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează